Menu
in

UE și Marea Britanie, negocieri maraton pentru un acord post-Brexit

Marea Britanie și Uniunea Europeană nu par foarte optimiste înaintea unor sesiuni maraton de negocieri în legătură cu relația post-Brexit, scrie Agerpres.

Negocierile debutează printr-o întâlnire de cinci zile la Bruxelles, prima de după luna martie. De atunci, negocierile au avut loc prin videoconferințe, din cauza pandemiei, dar nu s-au înregistrat mari progrese.

Ca urmare, discuțiile vor fi intensificate în următoarea perioadă, urmând a se ține noi sesiuni în fiecare săptămână, alternativ la Londra și la Bruxelles, până la finalul lunii iulie.

 „Cu cât vom ajunge mai repede la un acord, cu atât va fi mai bine. Nu există niciun motiv pentru care liniile mari ale unui acord politic să nu poată fi definitivate în cursul verii”, a declarat premierul britanic Boris Johnson.

Angela Merkel: Londra va trebui „să-și asume consecințele” unei relații economice mai puțin puternice cu UE

Această perspectivă a fost respinsă de statele UE, concentrate pentru moment asupra planului de relansare post-coronavirus și care consideră luna octombrie ca fiind „momentul adevărului” în privința Brexit.

„Acela va fi momentul când trebuie să fim pregătiți să prezentăm un proiect de acord (…) dacă vrem ca el să fie ratificat până la sfârșitul anului”, a explicat negociatorul UE, Michel Barnier, în cadrul unei intervenții, săptămâna trecută, la European Policy Center (EPC).

Regatul Unit, care a părăsit UE la 31 ianuarie, continuă să aplice regulile europene până la 31 decembrie.

Dacă nu va fi niciun acord negociat până atunci, doar regulile Organizației Mondiale a Comerțului, cu taxe vamale ridicate și controale extinse, se vor aplica relațiilor comerciale între UE și Marea Britanie. Acest lucru ar slăbi economii deja lovite puternic de pandemia de coronavirus.

Barnier, care așteaptă “un semnal” de la Londra în această săptămână, a promis că va fi „constructiv” și va da dovadă „de creativitate pentru a crea un teren de înțelegere”.

„Vom merge la Bruxelles cu bună-credință, pentru a ține cont de preocupările UE”, a răspuns pe Twitter negociatorul Marii Britanii, David Frost.

„Trebuie să aibă loc o veritabilă negociere, iar unele poziții nerealiste ale UE vor să trebuie schimbate”, a adăugat Frost, care a fost promovat duminică în postul de consilier pe securitate națională al lui Boris Johnson, dar care își va păstra rolul de negociator privind Brexit.

Germania, ministrul de Externe: „Nu exclud posibilitatea reînchiderii unor frontiere din UE, dar să fie votată”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version