Un exod în masă, de circa 19.000 de medici de familie din Marea Britanie, în următorii cinci ani a fost prezis în urma unui sondaj național realizat în rândul medicilor de familie.
Colegiul Regal al medicilor de familie a chestionat 1.300 dintre membrii săi. Aproximativ 42% dintre aceștia au declarat că este posibil să renunțe în următorii cinci ani, 10% în următorul an și 19% în doi ani, scrie Mirror.
Cu un număr de peste 45.000 de medici de familie și stagiari, acest lucru ar putea însemna că pacienții vor pierde aproape 19.000 de medici, echivalentul a peste 15.000 de medici de familie cu normă întreagă.
Un exod în masă, de circa 19.000 de medici de familie
Atunci când au fost intervievați, 60% dintre cei care au renunțat au invocat stresul, orele de lucru și lipsa de satisfacție la locul de muncă drept motive pentru a demisiona.
Acest lucru vine în contextul în care NHS se confruntă cu un exod al medicilor generaliști cu experiență, mulți dintre ei pensionându-se anticipat din cauza presiunilor legate de volumul de muncă.
Aceasta înseamnă că majorarea numărului de medici stagiari nu ameliorează presiunea, iar pacienții se confruntă cu așteptări record pentru a vedea un medic de familie.
Pacienții sunt “sătui” să aștepte programările la medicul de familie
Prof. Martin Marshall, președintele RCGPs, a declarat: “Ceea ce ne spun membrii noștri este alarmant. Medicina generală este în mod semnificativ subdimensionată, subfinanțată și suprasolicitată, iar acest lucru are un impact asupra îngrijirii pe care o putem oferi. Intensitatea volumului nostru de muncă este în creștere, în timp ce numărul medicilor de familie complet calificați, cu normă întreagă, este în scădere.”
Profesorul Marshall a declarat: “A fi medic de familie este o carieră fantastică, atunci când dispune de resurse adecvate și când avem timpul necesar pentru a oferi îngrijirile de care pacienții noștri au nevoie și de tipul de îngrijiri pe care dorim să le oferim.“
Laburiștii au declarat că pacienții sunt “sătui” să aștepte programările la medicul de familie.
Secretarul de stat Wes Streeting, a declarat: “Pacienților le este imposibil să facă programări la medicii de familie, afecțiuni grave nu sunt diagnosticate, pacienții așteaptă mai mult decât este sigur pentru tratament, se acumulează întârzieri și milioane de persoane așteaptă mai mult de o lună pentru a fi consultate, adesea în dureri și disconfort”.