Menu
in

Un oraș din Marea Britanie a fost închis din cauza COVID-19. Urmează Londra? Zone locuite de români, în pericol de a fi puse din nou sub restricții

Leicester este primul oraș din Anglia care rămâne sub restricții în următoarele două săptămâni, chiar dacă restul țării se va bucura de o nouă relaxare.

Decizia a fost luată din cauza extinderii ratei infectării cu coronavirus.

Asta înseamnă că Leicester este primul oraș care suferi o blocare locală. În aceste condiții școlile vor fi închise, iar majoritatea magazinelor redeschise în urmă cu o săptămână, vor fi închise din nou, timp ce cel puțin două săptămâni.

Magazinele neesențiale se închid de azi, 30 iunie, iar școlile își vor închide din nou porțile începând de joi, 2 iulie, scrie The Guardian.

Măsurile au fost anunțate de ministrul Sănătății din Marea Britanie, Matt Hancock, și sunt luate pentru a încetini răspândirea coronavirusului, orașul înregistrând 950 de cazuri într-o săptămână, potrivit Consiliului Local.

De asemenea, nici pub-urile sau restaurantele nu se vor redeschide pe 4 iulie, la fel ca în restul Angliei, însă noile măsuri vor fi revizuite săptămânal, a declarat ministrul Hancock.

Marea Britanie: Vreți să faceți nuntă după ridicarea restricțiilor? Petrecerile de nuntă rămân interzise. În timpul slujbei nu se cântă și nu se strigă

Potrivit acestuia, mulți dintre cei afectați de COVID-19 în ultima vreme sunt copii.

Măsurile se vor aplica și în zonele înconjurătoare ale orașului, inclusiv în Oadby, oraș situat la 6 km sud de Leicester, dar și în localitățile Glenfield și Birstall, care sunt la 6 km nord.

În timp ce cazurile au scăzut în toată Anglia, în Leicester au continuat să crească, a spus Hancock. „Rata de infecție pentru șapte zile în Leicester este de 135 de cazuri la 100.000 de persoane, de trei ori mai mare decât în următorul oraș ca populație”, a spus el.

Numărul cazurilor de COVID-19 este în creștere și în mai multe cartiere din Londra, potrivit My London.

Astfel, aproape jumătate din cartierele londoneze riscă să fie din nou blocate.

Sadiq Khan, primarul Londrei, a solicitat guvernului să ofere mai multă claritate cu privire la puterile și resursele ce vor fi disponibile pentru a gestiona focarele locale de Covid-19.

Începe valul doi al pandemiei? China s-a întors la restricții din cauza coronavirusului, mii de zboruri anulate, noi măsuri de carantină

Khan i-a scris Ministrului Sănătății, Matt Hancock, întrebând ce resurse suplimentare vor fi puse la dispoziția autorităților regionale și locale pentru a sprijini gestionarea focarelor locale de coronavirus din oraș.

În prezent, metoda folosită de autoritățile locale pentru controlul virusului se concentrează pe închiderea instituțiilor, cum ar fi întreprinderile și școlile unde există focare – și urmărirea celor afectați.

În Londra, 27.651 de persoane au fost depistate pozitiv pentru coronavirus. Din păcate, 6.088 de oameni au murit.

Zonele din Londra care riscă să fie blocate din nou sunt:

Barking and Dagenham

Brent

Ealing

Enfield

Hammersmith and Fulham

Haringey

Harrow

Havering

Hounslow

Kensington and Chelsea

Redbridge

Richmond upon Thames

Tower Hamlets

Wandsworth

Westminster

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version