Retorica antieuropeană a UKIP, dar și a conservatorilor, a dus la declanșarea unei adevărate isterii în rândul britanicilor. Chiar dacă cifrele autorităților britanice indică faptul că numărul europenilor care solicită ajutoare sociale este extrem de mic, populația continuă să reacționeze pe baza discursului politic extremist.
Astfel, potrivit unui studiu efectuat de Agenția de Studii Sociale NatCen, un sfert dintre britanici cred că principalul motiv pentru care imigranții aleg Marea Britanie este pentru a pretinde beneficii sociale.
Mai mult, conform aceluiași studiu, două treimi din britanici cred că imigranții din cadrul Uniunii Europene ar trebui să aștepte cel puțin trei ani până să li se permită să solicite ajutoare sociale.
Dacă în anul 2003, 40% dintre cetățeni considerau că imigranții legali ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și britanicii, în anul 2014 procentul acestora a scăzut la 27%.
În urmă cu zece ani, 37% dintre participanții la studiu au spus că rata criminalității crește din cauza imigranților. Acum, 43 de procente dintre britanici cred acest lucru.
Huffington Post: Britanicii nu sunt rasiști, doar dezinformați de guvern
Studiul a constatat, de asemenea, că britanicii mai bine educați au păreri pozitive despre imigrație într-o mai mare proporție. Astfel, 60% dintre cei cu studii superioare cred că imigrația este benefică pentru economie, în timp ce doar 17% dintre cei necalificați gândesc la fel.
De asemenea, există o divizare geografică în ceea ce privește procentul celor care consideră că imigrația este benefică pentru economie. 54% dintre londonezi cred acest lucru, în timp ce numai 28% dintre britancii din restul țării au aceeași părere.
În ceea ce privește stabilirea statutului de „britanic adevărat”, 77% dintre respondenți au spus că ar trebui să trăiască în Regatul Unit cea mai mare parte a vieții, 51% au declarat că este important să aibă un strămoș britanic, iar 24% au răspuns că pentru a fi britanic nu trebuie decât să fii creștin.
Penny Young (foto), directorul executiv al NatCen, a declarat: “Într-o țară multiculturală ne-am putea aștepta ca oamenii să fie mai relaxați cu privire la ceea ce înseamnă să fii britanic, dar tendința merge în direcția opusă.”
„Acum este mai greu să fii luat în considerare ca britanic decât în trecut, iar mesajul este tare și clar: dacă vrei să fii britanic, trebuie să vorbești limba engleză.”
The Telegraph: „Jumătate dintre britanici cred că românii nu ar trebui să trăiască și să lucreze în UK”
„Și având în vedere că dezbatem dacă voturile UKIP vor rezista și la alegerile generale, NatCen arată că publicul nu este convins că politicienii au rezolvat problema imigrației. Se doresc reguli mai stricte cu privire la beneficii, iar mulți sunt dezamăgiți de controlul asupra imigrației.”
Potrivit The Guardian, sondajul a fost făcut pe un eșantion de 3.000 de britanici, după succesul fără precedent al UKIP în alegerile europarlamentare din acest an.