in

Uniunea Europeană nu va mai exista în 20 de ani. Asta cred cei mai mulți europeni

Peste jumătate dintre cetățenii europeni, inclusiv 58% dintre români, consideră că Uniunea Europeană se va dezintegra în următorii 20 de ani, iar trei din 10 europeni consideră că există posibilitatea reală a unui conflict între țările UE, arată un sondaj comandat de Consiliul European pentru Relații Externe, citat de The Guardian.

Sondajul a fost efectuat în 14 state membre, scrie Hotnews.ro.

În Franța, Germania, Belgia, Italia, Olanda, Austria, Slovacia, România, Grecia, Cehia și Polonia, majoritatea respondenților sunt de părere că destrămarea Uniunii Europene este o „posibilitatea reală”, în următorii 10, până la 20 de ani, arată sondajul realizat de compania YouGov, la comanda Consiliului European pentru Relații Externe.

Dintre cele 14 țări incluse în sondajul YouGov, cel mai mare procent al celor care cred că UE se apropie de colaps s-a înregistrat în Slovacia (66%), pe locul doi figurând Franța și România (ambele cu 58%).

Doar în Suedia (44%), Danemarca (41%) și Spania (40%) s-au înregistrat procente mai mici de 50% în ceea ce privește predicțiile privind sfârșitul Uniunii Europene.

Mai mult, trei din 10 cetățeni europeni cred că există posibilitatea unui conflict între statele membre.

O treime dintre alegătorii din Franța și Polonia cred că există riscul unui război. Cei care cred acest lucru sunt, în mare parte, cei care intenționează să nu participe la scrutinul european din 23-26 mai sau vor să voteze extremiști.

O altă îngrijorare exprimată de cetățenii europeni se referă la prosperitatea UE. Potrivit studiului citat de Guardian o treime dintre germani și un sfert dintre italieni și francezi declară că nu rămân cu bani de la un salariu la altul pentru cheltuieli neprevăzute.

De-a lungul Europei, trei sferturi dintre alegători consideră că există probleme politice mari fie la nivel național, fie la nivelul UE, sau ambele.

Spre exemplu, în Franța doar 15% dintre cetățeni cred că sistemul politic funcționează.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O știți din reclamele de la televizor. Acum este la Londra unde studiază actoria: „Șansele sunt mai mari aici”

„Reziștii” din străinătate îi cer lui Iohannis mărirea numărului de parlamentari pentru diaspora