Un fost polițist, inspector șef în România, face parte acum din forțele de poliție din West Yorkshire, titrează Examiner Live.
Nicolae Negoiță, în vârstă de 39 de ani, s-a alăturat polițiștilor englezi după ce timp de nouă ani a făcut parte din Poliția Română.
În 2011, el s-a mutat în Republica Irlanda, după ce soția sa, medic pediatru, a primit un loc de muncă acolo.
În urmă cu cinci ani familia s-a mutat din nou, de data aceasta la Calderdale, West Yorkshire, împreună cu fiul lor de unsprezece ani și cu labradorul familiei.
Când Poliția Yorkshire a anunțat că recrutează personal, în februarie 2018, Nicolae Negoiță a spus că este timpul să își reia cariera, dar ca polițist britanic.
A trecut examenele și s-a alăturat echipei din Brighouse, la începutul acestui an.
„Am început cariera în poliție în anul 1998, am intrat la Academia de Poliție din România când aveam 19 ani”, a declarat el.
„Am petrecut patru ani de formare pentru a deveni inspector și am învățat pentru o diplomă în drept. Am lucrat pentru CID, la frontieră și ca polițist de circulație, înainte să devin inspector șef”, a mărturisit polițistul român.
„Procesul de recrutare a fost incitant, dar uneori un pic supărător, mai ales atunci când așteptam rezultatele de la evaluări”, a mai spus Nicolae Negoiță.