Întâlnire cu poezia vineri, 27 aprilie, la centrul Cultural Român, Manchester Square, London, 18 Fitzharding Street, W1H 6. Poeta Ana Podaru își lansează două cărți: „Cad Îngeri Din Icoane” și ”Icarii timpului”. Detalii despre eveniment AICI.
Evenimentul va începe la ora 18.30 și îi va avea ca protagoniști, alături de autoare, pe Ionela Flood, scriitoare și președinta asociației „Românca”; Daria Nicolae, președinta asociației culturale „Astra Dobrogeană” și Monica Țugulea, o artistă a naiului în vârstă de doar 12 ani, deja afirmată pe plan internațional.
Ana Podaru este în Anglia din 2014, unde lucrează ca asistent medical în cadrul NHS. Poezia este marea pasiune a vieții sale. Până acum a publicat patru volume: „Firimituri de fericire”, „Fluturi în infern – Butterflies in Inferno” (ediţie bilingvă română engleză), apoi „13 Octombrie rece. Icarii timpului” și ultima, „Cad îngeri din icoane”. Este membru al Uniunii Scriitorilor Europeni de Limba Română-USELR din anul 2017.
În viața sa a apărut la un moment dat neprevăzutul. A fost diagnosticată cu o boală gravă, aflând despre aceasta chiar înaintea lansării celei de-a treia cărți.
„Se spune că oamenii-și presimt nenorocirile cu mult timp înainte să se întâmple. În urmă cu patru ani un îndemn interior mi-a deschis pofta de a scrie poezie. Nu eram absolventa niciunei facultăţi de litere, eram doar un om ce și-a eliberat sufletul ce striga captiv într-un trup. Am deschis porţile sufletului și izvorul s-a pornit năvălind ca sângele dintr-o rană deschisă, ca o eliberare. (…) S-a întrebat omul de rând și omul de cultură de ce predomină tema tristeţii în poeziile mele. Nu am știut să răspund atunci, știam doar că este sentimentul pe care-l pot descrie cel mai bine. Într-o bună zi am aflat că toate acestea erau semne prevestitoare, strigătul interior al sufletului captiv într-un trup bolnav. (…) Am ajuns repede la departamentul A&E, urgenţe-reanimare, unde am fost întâmpinată de o colegă româncă, șefa secţiei. După două radiografii și o serie de investigaţii biologice îngrijorarea a început să apară pe feţele echipei medicale. Apă la plămăni, lichid de ascită, să fie pe înţelesul fiecărui muritor, adică apă în burtă. Am fost transferată cu pat cu tot în camera alăturată şi la computerul tomograf rezultatul s-a ivit – masă tumorală abdominală. (…) Am cerut externarea până la ședinţa MTD a cazului meu și în câteva zile eram în avionul spre Constanţa. Cititorii mă așteptau la evenimentul lansării volumului trei de poezie. Totul era pregătit, oamenii de bine, prieteni de suflet, oameni de cultură pregătiseră totul, trebuia doar să fiu acolo. Cum puteam să lipsesc? Mă simţeam îngrozitor să-mi dezamăgesc cititorii. Am riscat și am plecat la eveniment fără acord medical de a zbura. Mi-am zis în gând, poezia merită orice sacrificiu, chiar și cel vital”.
Iată ce scrie criticul literar Dumitru Velea, care i-a recenzat creațiile: „(…) Cu a patra carte, Cad îngeri din icoane (Ed. Fundaţiei Culturale Ion D. Sîrbu Petroşani, 2017), dintr-odată năvăleşte peste făptura poetei răul ce acţionase până acum ascuns, iar în conştiinţa ei, ideea de luptă cu moartea şi de comunicare revelatorie cu Creatorul. Poeta ajunge, uluitor de repede, în faza reflexivităţii maxime a intelectului, când nu doar vârstele prime au fost recuperate, ci şi amurgul este chemat să dea seamă. Inamicul necruţător, cancerul, la începutul anului şi primăverii (2017), a ieşit la suprafaţă, acţionând pe toate fronturile împotriva ei. (…) Dumnezeu i-a dat Anei Podaru această încercare, de luptă şi credinţă, de apărare prin poezie. Acum se luminează geneza poeziei ei. Şi se vădeşte un pariu pus de deasupra în confruntarea de jos, directă, a omului cu răul necruţător, a omului cu mâinile goale, neavând ca arme decât credinţa nestrămutată şi poezia apărută în mod miraculos. Apariţia ei pare determinată de răul cu care trebuie să lupte, însă geneza ei cu adevărat consistă în legile pariului de deasupra şi în puterea de credinţă a omului datorată unei şi aceeaşi unităţi cu Dumnezeu.
(…) Volumul Cad îngeri din icoane se deschide chiar cu această „vinovăţie” a uitării, asumare jertfelnică, de „rug fumegând”, prin poezia Privind spre lumină: „Tot privind spre lumină am uitat de pământ,/ am uitat de prieteni, de iubire, de cânt…/ am uitat de-al meu trup agăţat de-un cuvânt,/ de-ai mei prunci, de părinţi și de-al lor legământ.// Tot privind spre lumină am uitat de natură,/ de izvoare, de flori, de mireasma lor pură,/ am uitat de fântâni, de pridvor, de căldură,/ am uitat de păduri și de iapa mea sură.// Tot privind spre lumină am uitat unde sunt,/ m-am uitat agăţată, sus, pe-aripi de vânt/ auzeam glas de îngeri murmurând un descânt,/ la picioare ardea lumânare de sfânt…// Tot privind spre lumină m-am trezit levitând/ printre vămi de văzduh, scormoneam tremurând,/ și-am găsit jos, în talpă, strop de sânge curgând/ pe cenușa rămasă ca un rug fumegând.”
(…) Această carte, Cad îngeri din icoane, este o carte a jertfei şi a transcenderii morţii. Prin urmare, poezia Anei Podaru se scrie cu sine. Cu viaţa poetei. În ipostază salvatoare, pe-o cale mântuitoare.», scrie Dumitru Velea.
