Menu
in

Cât plătesc românii pentru vizele de intrare în Marea Britanie. Incredibil câte lire trebuie să scoată din buzunar un muncitor

După Brexit, românii care vor să emigreze în Marea Britanie trebuie să aplice pentru vize și să plătească.

Sistemul este destul de complex și există taxe variate pentru diferitele tipuri de vize pentru care poate aplica cineva. Avocat.net explică cum variază aceste taxe, de exemplu dacă solicitantul se află pe teritoriul Marii Britanii sau nu; dacă aplică pentru prima dată sau e vorba de o revenire, etc.

Pentru a munci în Marea Britanie, costurile pentru solicitarea vizei variază de la 610 lire sterline și până la 1.408 lire (în funcție de locul de unde aplică solicitantul – din interiorul Marii Britanii sau din afară).

De asemenea, costurile variază și în funcție de durata contractului de muncă – dacă e până în trei ani, costurile se învârt în jurul sumei mai mici, în timp ce, dacă depășește trei ani, costurile ajung la peste 1.000 lire.

Mai există anumite variații, în funcție de calificările solicitantului și în funcție de domeniile în care aplică – e relevant dacă există o lipsă de personal sau nu.

De pildă, în cazurile din urmă, taxa pentru solicitarea vizei costă 484 lire, dacă e vorba de o relație de muncă de până în trei ani și 928 lire, dacă relația depășește trei ani (în ambele situații, e necesar un certificat de sponsorizare, din partea angajatorului).

Apoi există vizele de studii. În acest caz, cele mai relevante sunt vizele de studii obișnuite, care costă 348 lire, indiferent de unde e făcută solicitarea (înăuntrul sau în afara Marii Britanii). Există, însă, și studenți care merg să studieze în Marea Britanie, pe termen scurt – până în șase luni, respectiv până în 11 luni, pentru cei ce merg să învețe engleza. În cazul primilor, taxa pentru vize costă 97 lire, în timp ce pentru cei din urmă e 186 lire.

În final, sunt relevante vizele pentru cei care vor să își deschidă o afacere în Marea Britanie. Ele variază după cum e vorba de prima afacere sau nu:

pentru prima afacere, costurile sunt de 363 lire (dacă solicitarea e făcută din afara Marii Britanii), respectiv 493 lire (dacă solicitarea e făcută din interiorul Regatului);

pentru ceilalți, costul vizei e de 1.021 lire (dacă solicitarea e făcută din afara Marii Britanii), respectiv 1.277 lire (dacă solicitarea e făcută din interiorul Regatului).

Pe lângă vize, solicitanții pot aplica pentru diverse servicii, inclusiv de grăbire a procesului de acordare a vizelor. De pildă, serviciul de prioritate poate ajunge până la 956 lire.

Mai multe detalii AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version