Menu
in

Claudia din Bacău, croitoreasa Reginei Angliei. „Eram verificată de fiecare dată când intrăm în palatul Reginei”

Claudia Florian, 44 de ani, a plecat din România pentru a se afirma în străinătate. În Anglia a devenit o croitorează apreciată, ajungând să lucreze pentru Regină și pentru vedete de la Hollywood.

Născută la Bacău, crescută la bunicii din Iaşi, visa de la 14 ani să devină o croitoreasă cunoscută în toată lumea, scrie bzi.ro. Și-a clădit pas cu pas drumul spre succes, deşi de multe ori i-a fost greu. Claudia este mama a două fete şi a avut răbdarea de a se împărţi între carieră şi familie

“În anul 2007, soţul meu s-a hotărât să plece în Anglia. Nu îşi mai găsea locul în ţară, iar eu nu am vrut să mai stăm departe unul de altul. Multe familii s-au despărţit şi au divorţat din cauza distanţei, iar eu nu îmi doream asta.

Aşa că am decis să plecăm împreună. Începutul a fost foarte greu, pentru că nu ştiam să vorbesc limba engleză. Am început să fac muncă de jos. De la o croitoreasă cunoscută în România , ajunsesem să fac curăţenie. Am făcut asta o perioadă, până m-am hotărât că e momentul să îmi urmez visul, acela de a deveni croitoreasa.

Am avut noroc şi am întâlnit-o pe Ana Cristache, o altă românca stabilită în Londra. Avea afacerea ei, un magazin de rochii de mireasă. Am lucrat vreo doi ani jumătate împreună, ea ajutându-mă foarte mult să învăţ engleza şi noi tehnici de croitorie. Din păcate, a fost nevoită să vândă afacerea, moment în care m-am găsit în poziţia de a-mi căuta un alt loc de muncă. Mi-am făcut un C.V. şi am plecat prin Londra ciocănind la toate magazinele să văd cine are nevoie de o croitoreasă”, spune Claudia.



“Primisem oferta să lucrez la compania de haine şi accesorii de lux “Ralph and Russo” din 2013 până în 2016. Era visul meu, era exact ceea ce îmi doream. Două colecţii pe an la Paris, plimbări în toată lumea, sună ca locul de muncă perfect.

Am mers cu prezentări de modă în Qatar, Dubai , Arabia Saudită, Italia, Franţa şi Monaco. Devenisem în scurt timp una din cele mai bune croitorese ale companiei, aşa că m-au numit şef de atelier.

Într-o zi am fost sunata de o persona care nu se prezentase şi mi-a spus că cineva ar vrea să mă întâlnească şi să vorbească cu mine despre un nou loc de muncă. Mi-am zis că trebuie să încerc, pentru că niciodată nu strica experienta unui interviu şi oricum nu aveam nimic de pierdut. Când am ajuns la interviu, am întâlnit o doamnă foarte aspectuoasa, care s-a prezentat ca fiind asistentă personală a Elisabetei, Regina Angliei.

Nu îmi venea să cred. Am fost foarte încântată de oferta ei. Am avut un alt interviu la Buckingham Palace, era un nou început pentru mine. După interviu, am fost acceptată pentru o perioadă de un an să fac hainele Reginei, să o întâlnesc personal şi să facem probe la diverse materiale pentru a confecţiona piesele vestimentare pe care le purta. Materialele folosite erau 100 la sută mătase naturală, făcute la comandă pentru Regina Elisabeta.

Experienţa a fost nemaipomenită. Eram verificată de fiecare dată când intrăm în palatul Reginei şi nu aveam voie cu telefon sau alte aparate cu care puteam face poze sau înregistrări. De fiecare dată când întâlneam Regina, trebuia să mă înclin în faţa ei şi să spun “Majestatea Voastră”. Mă simt împlinită că am avut această oportunitate să ajung acolo unde nu oricine ajunge şi mai ales pe forţele proprii”, încheie Claudia.

Claudia a avut şansa să lucreze pentru cântăreaţa Beyonce, actriţa Francesca Duton și alte vedere de talie internațională.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version