Menu
in

„Invazia” întârzie! Ambasadorul Jinga i-a ironizat pe politicienii alarmiști: „L-au așteptat pe Godot”

Invazia românească de la 1 ianuarie, așteptată de mai multe luni, nu a avut loc, au scris cele mai multe ziare din Marea Britanie, pe 2 ianuarie, la o zi de la ridicarea restricțiilor de pe piața muncii.

The Guardian a titrat că afluxul aşteptat nu a avut loc, nu au fost curse suplimentare nici de autocare, nici de avioane dinspre Bucureşti şi Sofia. Ministrul Imigraţiei, Mark Harper, a afirmat că declaraţiile privind un aflux de imigranţi sunt exagerate. Vor fi unii care vor veni, vor fi fără îndoială noi presiuni, dar nu “Armagedon”.



Avioane şi autocare pe jumătate goale au ajuns miercuri în Marea Britanie, mult temuta invazie românească nu s-a materializat”, a scris şi Daily Mirror, una dintre cele mai vehemente publicații în ceea ce privește românii.

The Independent a luat pulsul în stația Victoria, locul unde erau aşteptate autocarele pline cu imigranţi est-europeni, care era aproape goală miercuri, 1 ianuarie. Atât de goală, încât unul dintre micile restaurante de aici era închis pentru toată ziua. Un grup de călători a ironizat îngrijorările privind afluxul de imigranţi, afirmând: “Noi suntem maghiari, aşa că nu ne deranjează”.

Huffington Post s-a concentrat asupra românului Victor Spirescu (foto 2), în vârstă de 30 de ani, unul dintre cei doi care la 1 ianuarie căutau un loc de muncă în UK. Speriat de camerele de luat vederi și de reporterii care l-au luat în primire când a ajuns pe aeroportul Luton, acesta a spus:”Nu am venit să vă jefuiesc ţara. Am venit să muncesc, după care mă duc acasă”. Declarația sa l-a făcut vedetă atât în presa din Regat, cât și în cea din România.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Interne, laburistul Keith Vaz (foto 1), cel care i-a așteptat pe români la Luton, pe 1 ianuarie, a declarat pentru Sky News că totuși Marea Britanie ar trebui să organizeze un referendum pentru a decide câţi imigranţi europeni ar trebui să vină pe teritoriul său.

În a doua zi a lui 2014, ambasadorul României, Ion Jinga, a scris în Huffington Post: “Jurnalişti şi distinşi parlamentari britanici care s-au dus la aeroportul Luton pe 1 ianuarie au descoprit că doar doi români au venit în Marea Britanie să profite de beneficiile anulării restricţiilor, iar amândoi (sic) au oferte ferme de lucru – unul pentru spălarea maşinilor, celălalt ca medic în Essex. Majoritatea covârşitoare a pasagerilor erau români care reveneau la muncă după ce s-au bucurat de Crăciun alături de familii, acasă, sau britanici care se întorceau de la schi în Carpaţi”.

Ambasadorul a mai afirmat că o “campanie media insultătoare împotriva românilor” a fost lansată de segmente ale presei britanice, fără să fie bazată pe probe.

“Cei mai mulţi români care vin în Marea Britanie au muncit, nu au primit ajutoare. Pledăm în favoarea oamenilor oneşti, muncitori, care plătesc taxe şi contribuie la societate”, a continuat el. “Este foarte surprinzător să constatăm că atitudinile faţă de români au fost atât de uşor influenţate de opinii greşite şi părtinitoare”.

Reckless, un parlamentar conservator din Rochester şi Strood, a râs de comparaţia cu antieroii lui Beckett Vladimir şi Estragon. Comisia va continua să examineze problema imigraţiei îndeaproape şi ar putea să-l cheme pe Jinga la o nouă audiere, a declarat el.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version