După o lansare fulger a albumului său, “Ultima Șansă”, în 2017, urmată de alte două concerte ‘sold out’, în 2018, Marian Stan intră în atenția comunității românești din Londra. Secretul succesului său stă, fără îndoială, în faptul că toate piesele de pe album sunt compoziții proprii care vorbesc despre viața românilor stabiliți în străinătate.
El ne vorbește de la suflet la suflet, în versuri emoționante, despre stări de spirit și sentimente pe care cei plecați prin lume le trăiesc, sub diferite forme, aproape în fiecare zi. Prin numărul mare de texte originale și angajamentul lui de-a scrie în continuare pe aceeași temă, Marian Stan a devenit unic în peisajul rock al comunității românești, din Londra. Iar din martie ne mai pregătește ceva: își lărgește echipa și aspiră să devină prima trupă rock românească ce vorbește pe limba diasporei.
Marian Stan, ai scris deja peste douăzeci de piese în limba română și aproape toate conțin acel element specific oamenilor neliniștiți, al celor care încă se mai află în căutarea unui loc al lor, unui “Acasă”. Cum au luat ele naștere?
«Prima mea piesă, compusă în 2012, se numea “Eu m-aș întoarce“. Ultima mea piesă, compusă în 2019, se numește “E vremea ta”. Este vorba de o transformare. Orice om care-și părăsește țara trece prin niște etape. Într-o primă etapă, când dă de greu, îi vine să se întoarcă acasă.
Apoi și-aduce aminte de ce a plecat de-acasă, strânge din dinți și privește doar înainte. Cade. Se ridică. Se împiedică și cade din nou. Cu nasul în pământ scrie piesa “Reîntoarcere la părinți”. Și mai scrie una: “Singur”. Ba chiar încă una: “Ai tot visat”. Se ridică, se sprijină de ce apucă, cineva îi dă un scaun și un blid de mâncare și acolo cade pe gânduri și scrie “Ultima șansă”. Simte că prinde puteri și scrie “Pe cai” și “Prieteni pe viață”.
Apoi în jurul lui se adună din ce în ce mai mulți oameni și scrie “Acolo, Sus, e un Dumnezeu”. De-acum viața lui arată deja altfel și-atunci scrie “La Londra viața-i frumoasă” și “E vremea ta”. Conștient sau inconștient el se transformă dintr-un învins într-un învingător. Acesta este mesajul meu către toți cei care vin la concertele mele: E greu, când pleci în lume, dar nimic nu poate sta în calea celui care vrea să meargă până la capăt.»
Originalitatea actului tău artistic derivă din chiar acest aspect de poveste pe care piesele tale, împreună, reușesc să o pună în scenă. Cântecele tale fac de-acum parte din aceeași familie, se înrudesc, comunică între ele. Este un lucru pe care ți l-ai propus încă de la început sau a fost o întâmplare?
«Îmi place întrebarea ta căci atinge o temă existențială. Mă duce cu gândul la destinul nostru, de la naștere până la moarte. Ne naștem cu un scop sau descoperim acel scop în timp ce trăim? Cred că ele sunt împletite. Ne naștem cu un scop, dar nu-l recunoaștem instantaneu: îl descoperim în timp de trăim.
Așa s-a întâmplat și cu cântecele mele. Mi-am propus mai întâi să scriu despre ceea ce simt, trăind departe de casă și, fire neliniștită cum sunt, nu m-am oprit la un cântec, două. Am continuat să scriu, căci cu fiecare nou cântec descopeream că anumite aspecte ale vieții mele interioare sau exterioare nu erau acoperite și impulsul de-a le acoperi nu-mi dădea pace. Așa se face că nici acum nu mă pot opri din scris. Cu cât scriu mai mult, cu atât realizez că sunt mai multe spații neacoperite.»
Ai început cântând singur, acompaniat de chitară. Acum îți faci trupă. Unele voci spun că-i mai greu să lucrezi în echipă decât singur. Ba chiar unele trupe se dizolvă pentru că unul dintre ei a decis să plece singur la drum. Care e viziunea ta în legătură cu asta?
«Eu cred că muzicienii se adună și se despart din foarte multe motive, prea multe să le enumăr aici pe toate, dar când o fac, ei cred în faptul că actul creativ are de câștigat din asta. Cu cât ai o personalitate mai puternică în zona creativității, ‘clash’-ul cu o altă personalitate la fel de puternică, din echipă, devine iminent. Mai ales când fiecare propune o direcție diferită de-a celuilalt. Atunci trupele se dizolvă, iar liderii lor caută noi colaboratori care să-i urmeze în direcția pe care ei o stabilesc.
La mine lucrurile sunt diferite. Eu, pornind singur, nu am intrat in conflict creativ cu nimeni, iar membrii actualei mele echipe au aflat încă de la început pentru ce ne adunăm. Ar trebui deci să fie o colaborare armonioasă, mai ales că eu îi respect pe fiecare dintre ei, ca instrumentiști, și le permit să-și manifeste creativitatea fără reținere, atâta vreme cât ea este pusă în slujba direcției pe care am stabillit să o urmăm.»
Ce vă propuneți pentru 2019?
«2019 ar trebui să fie un an bun. Pe 5 ianuarie am avut prima întâlnire cu chitaristul, Viorel Neacșu, și cu percuționistul, Ștefan Iusco, deci anul a debutat în forță. Îl văd încheindu-se tot în forță, cu lansarea celui de-al doilea album, cândva înaintea sărbătorilor de Crăciun. Între timp vom avea două concerte, unul în primăvară și unul în toamnă, vom scrie cântece noi și vom face din ce în ce mai multe valuri, să strângem cât mai mulți români londonezi la concertele noastre.»
Și cum vă veți spune?
«’Marian Stan Band’. Numele va fi doar o prelungire a ceea ce am început cu șapte ani în urmă, continuarea unei povești de viață a unui om care nu a încetat să creadă că indiferent cât de străin te simți într-o altă țară, cu răbdare și perseverență, vine și momentul în care te simți acasă.»
Cititorii noștri au acum posibilitatea să vizioneze și un videoclip de la concertele tale. Pe care ni l-ai propune?
«Am scris un cântec care se numește ‘Prieteni pe Viață’. Este primul cântec pe care publicul meu l-a învățat și pe care îl cântă de-acum alături de mine, la fiecare concert. Între timp au învățat și altele, dar “Prieteni pe Viață” spune și o poveste despre dorința fiecăruia dintre noi de-a rămâne alături, aici, printre străini, și de-a ne bucura în continuare de faptul că suntem români.»
‘Marian Stan Band’ va concerta în 3 martie, la Delipod Hub, Willesden Green Library, Londra, NW10 2TA.
