A fost o adevărată listă a erorilor medicale care au dus la moartea fetiței de 2 ani a unor români din Londra.
Un legist a decis că Cristiana Banciu ar fi avut probabil șanse mari de supraviețuire dacă cei de la spitalul la care se afla ar fi acționat mai atent.
Copila de doi ani care mai avea o lună până să împlinească trei ani a murit la 8 ianuarie 2020, la King’s College Hospital din Denmark Hill, în sudul Londrei, unde fusese transferată după ce suferise o reacție rară la o gripă.
Cristiana fusese dusă la Princess Royal University Hospital (PRUH) din Orpington, cu doar două zile înainte, pe 6 ianuarie. Ancheta efectuată de South London Coroner’s Court a constatat că fata fusese evidențiată ca pacientă critică „de mai multe ori”.
O investigație efectuată de King’s College Hospital NHS Foundation Trust a constatat că personalul medical nu a putut-o monitoriza în mod adecvat Cristiana pe secție, un eșec în detectarea stării sale neurologice în declin și un eșec în a acționa după ce starea ei se agravase potrivit Scorului Glasgow Coma (GCS) scăzut, potrivit The Independent.
GCS este utilizat pentru a descrie gradul de afectare neurologică la toate tipurile de pacienți și evaluează starea oamenilor în conformitate cu trei aspecte ale capacității de răspuns: deschiderea ochilor, răspunsuri motorii și răspunsuri verbale.
Un caz extrem de trist
Asistentul legist Jacqueline Devonish a decis că Cristiana ar fi avut mai multe șanse de supraviețuire dacă ar fi fost transferată mai repede la secția de terapie intensivă. Ea a adăugat că eșecul înregistrării GCS a Cristianei a fost „foarte grav”.
„Mi s-a părut că a existat o lipsă de atenție și o lipsă de cunoștințe care au contribuit direct la moartea acestei fetițe”, a spus ea în cadrul anchetei, adăugând că este de părere că profesioniștii din domeniul sănătății „nu au reușit să ofere asistența medicală de bază” .
Ea a spus că a fost vorba despre „observații neurologice foarte elementare care trebuiau întreprinse”, iar rezultatele au fost analizate în mod corespunzător de către un clinician senior.
„În opinia mea, este un eșec grav”, a spus ea.
Cu toate acestea, Jacqueline Devonish a mai spus că legea nu susține o constatare a neglijenței, deoarece nu există dovezi că Cristiana ar fi supraviețuit dacă ar fi fost tratată mai devreme.
„Copilul a murit din cauza unei reacții rare la gripă, în circumstanțe în care nu a fost recunoscută scăderea capacității sale de reacție, cu GCS de opt și pupile care se mișcau lent”, a spus ea în concluzia sa.
„A existat o întârziere în consecință în transferul la unitatea de terapie intensivă pediatrică. Nu putem să vorbim despre raportul de probabilități, dacă ar fi supraviețuit în cazul în care ar fi fost transferată mai devreme”, a mai spus legistul.
„Dar, probabil, ar fi avut mai multe șanse”, a spus legistul Devonish.
O familie de români acuză medicii din Londra că le-au omorât fetița de 2 ani. „Nu mai avem niciun motiv să trăim”
Adresându-se familiei, legistul a continuat: „Am văzut poza copilei Cristiana pe tricou. Este foarte frumoasă.”
Recunoscând că acesta este „un caz extrem de trist”, doamna Devonish a felicitat familia pentru că a recunoscut „la început că era ceva grav și în neregulă” și a spus „este păcat că cei care au tratat-o nu au recunoscut asta”.
Ea a spus că a existat „o listă de erori”, adăugând: „Pierderea tragică a acestui mic înger vesel, rezistent, frumos, strălucitor este absolut devastatoare pentru noi toți”.
Părinții Cristianei: „Nu mai avem motive să ne trezim dimineața”.
După anchetă, părinții Cristianei, Alexandru și Georgina, au declarat că pierderea fiicei lor „într-un mod atât de îngrozitor ne-a făcut să simțim că nu mai avem motive să ne trezim dimineața”.
„Ea a fost bucuria noastră și moartea sa evitabilă ne-a lăsat peste măsură de îndurerați”, au continuat ei. „Nu ne-am gândit niciodată că, ducând-o la spitalul în care s-a născut, nu se va mai întoarce niciodată acasă cu noi”.
Avocatul familiei, Jodi Newton, specializat în neglijență medicală la Osbornes Law, a adăugat: „Lumea clienților mei s-a destrămat de când a pierdut-o pe Cristiana și se luptă să înțeleagă cum s-a putut eșua atât de fundamental”.
Ea a spus că hotărârea părinților Cristianei „de a lupta pentru a primi răspunsuri este extraordinară”.
Alexandru și Georgina au spus că medicii și asistentele medicale responsabili trebuie „să se confrunte cu justiția”, din cauză că, fără greșelile lor „fiica noastră ar putea fi astăzi aici”.
„Trebuie să știm că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată, deoarece nicio familie nu ar trebui să treacă vreodată prin coșmarul prin care am trecut”, au adăugat soții Banciu încheind declarația emoțională.
Lista erorilor medicale care au dus la moartea fetiței de 2 ani a unor români din Londra. Cristiana suferea de o simplă gripă…