Menu
in

MAE nu știe câți români sunt în străinătate: „Pentru că nu se înscriu la Ambasade, deși legea îi obligă”

Ministerul de Externe spune că nu poate ști exact câți români sunt în străinătate, pentru că nu se înregistrează la ambasade sau la oficiile consulare, deşi legea îi obligă.

Câți români sunt în străinătate

Aproximativ 8 milioane de români ar locui în prezent în străinătate, potrivit unor estimări ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Calculul a fost făcut pe baza unor date pe care autorităţile străine le trimit Ministerului Afacerilor Externe (MAE) şi care arată că 5,7 milioane de români au reşedinţa sau domiciliul în alte ţări.

Pe de altă parte, alte estimări arată că numărul cetăţenilor români aflaţi în străinătate variază între 3,6 şi 5 milioane de persoane, potrivit datelor Eurostat, OECD – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite, centralizate de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, scrie Ziarul Financiar.

Obligaţia de a se înregistra la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României

Câți români sunt în străinătate: O prevedere din legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, în cazul stabilirii reşedinţei sau domiciliului în străinătate, cetăţenii români au obligaţia de a se înregistra la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României (prevederile art. 5 lit. d) din Legea nr. 248/2005), au spus reprezentanţii MAE.

„Având în vedere că actul normativ invocat nu prevede nicio sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de notificare, formalităţile de înregistrare sunt îndeplinite de un număr redus de cetăţeni români“, au transmis reprezentanţii MAE, potrivit Ziarului Financiar.

Rareș Bogdan îi cere explicații lui Aurescu: „MAE se spală pe mâini de situația unor români. În altă țară ministrul de Externe nu mai era în funcție”

MAE estimează 5,7 milioane

Potrivit cifrelor puse la dispoziţia misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare române de către autorităţile străine, dimensiunea comunităţii cetăţenilor români stabiliţi în străinătate la finalul anului 2021 este de aproximativ 5,7 milioane cetăţeni români, potrivit MAE.

„În privinţa dimensiunii reale a comunităţii române din străinătate, precizăm că aceste cifre au un anumit grad de relativitate.

Pe de o parte, din bazele de date ale serviciilor de imigrări străine au fost radiaţi, de regulă, cetăţenii români care au dobândit şi cetăţenia statului de reşedinţă, aceştia nemaifiind înscrişi şi nemaiputând fi identificaţi în evidenţele oficiale de pe plan local ca cetăţeni români.

Se poate astfel estima că, în străinătate, persoanele cu dublă sau multiplă cetăţenie, dintre care una este cetăţenia română, ating o proporţie semnificativă. Pe de altă parte, evidenţele respective nu includ cetăţenii români care nu şi-au reglementat legal situaţia juridică în raport cu statul de reşedinţă“, au transmis reprezentanţii MAE, în urma unei solicitări a ZF.

Avertismentul MAE pentru românii din Marea Britanie: Rezolvați-vă rapid problemele legate de ședere

Românii din Marea Britanie

Un exemplu reprezentativ este numărul de români din Marea Britanie înregistraţi în evidenţele autorităţilor. Dacă la finalul anului 2021 erau înregistraţi circa 950.000 de români în această ţară potrivit datelor statistice puse la dispoziţie de autorităţile din Marea Britanie, datele EUSS (EU Settlement Scheme), strânse cu ocazia Brexitului, indică faptul că aproape 1,2 milioane de cetăţeni români s-au înscris, ceea ce poate fi un reper referitor la numărul cetăţenilor români din Marea Britanie.

Câți români sunt în străinătate?

Câți români sunt în străinătate: MAE recomandă înregistrarea

MAE recomandă şi cetăţenilor români care călătoresc în străinătate să îşi înregistreze prezenţa, în mod voluntar, la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

„Înregistrarea reprezintă un instrument util, care poate facilita acordarea de asistenţă şi protecţie consulară în situaţii deosebite precum conflictele militare, atentatele teroriste, calamităţile naturale şi alte dezastre care impun, după caz, evacuarea din zonele afectate şi repatrierea în regim de urgenţă a cetăţenilor români“, au mai spus reprezentanţii MAE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 3.7]
Exit mobile version