Menu
in

Micii românești se vând într-una dintre cele mai vestite piețe londoneze

La numai o zi după ce Comitetul Permanent pentru Lanțul Alimentar și Sănătatea Animalelor (SCFCAH) din cadrul Comisiei Europene a acceptat producerea lor după metoda tradițională românească, micii românești sunt pe tarabă într-una dintre cele mai vestite piețe istorice din Londra, Greenwich Market.



Se poate spune, la propriu, că în celebra piață londoneză, unde se face comerț încă din secolul XIV, miroase ROMÂNEȘTE. Gustoșii mititei Maestro, firma de mezeluri a omului de afaceri George Bețianu, pot fi serviți direct de pe grătar, calzi, cu muștar, ca acasă.

Micii care se vând de azi în Greenwich Market sunt preparați din carne produsă la fermele britanice, după o rețetă 100% românească.

„Cu privire la votul de luni, 10 martie, din SCFCAH, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat: „Mă bucur că micii românești au intrat în legalitate. Consider că specificitățile culturale, tradiționale și, de ce nu, culinare ale fiecărui stat membru nu trebuie pierdute în procesul legitim de uniformizare a valorilor europene. Acest lucru înseamnă Uniunea Europeană. Mulțumim statelor membre și Comisiei Europene, care au înțeles demersul României. Diplomația românească și-a făcut excelent datoria”.

Efectul principal al votului este că producătorii vor putea exporta micii, dacă în perioada următoare nu vor fi înaintate obiecții. În prezent, micii pot fi produși și comercializați în baza unei derogări, întrucât aditivii utilizați la prepararea lor nu figurează în anexa II a Regulamentului 1333/2008, amendată în mai multe rânduri.

În Harrow s-a deschis un nou restaurant românesc

De asemenea, directorul executiv al Asociației Române a Cărnii, Ștefan Pădure, consideră că această reușită este un exemplu de cooperare între mediul asociativ și instituțiile publice pentru susținerea intereselor producătorilor români pe piața UE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version