in

Monica Macovei: «Diaspora ar trebui reprezentată de 20 de parlamentari»

Monica Macovei, 55 de ani, a fost ministru al justiției între 2004 și 2007. A fost aleasă europarlamentar pe listele PDL în 2009, fiind realeasă în 2014. În septembrie şi-a dat demisia din PDL, “dezgustată de jocurile politicianiste” din partid. Este candidat independent la președinția României la alegerile din 2014.

Doamnă Monica Macovei, care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai mari probleme ale românilor din străinătate şi ce aţi putea face, dacă veţi ajunge la Cotroceni, pentru rezolvarea acestora?
«O mare problemă este că românii din străinătate nu pot vota. Teoretic, guvernul face câteva secţii de votare într-o ţară, dar românilor le e greu să ajungă la aceste secţii, pentru că locuiesc pe spaţii întinse. Practic, e ca şi cum ai lua dreptul românilor din străinătate să voteze.



Soluţia este simplă: nu înfiinţezi mai multe secţii, ci introduci votul prin corespondenţă. Toate partidele au promis asta, nimeni nu l-a făcut. Eu mă voi bate pentru votul prin corespondenţă. Îi voi învăţa pe români să facă presiuni asupra politicienilor pentru a le îndeplini acest deziderat. Eu însămi voi ţine steagul sus în această bătălie.

Dacă cele trei milioane de români care trăiesc şi muncesc în afara graniţelor ar putea vota prin corespondenţă şi şi-ar putea face un partid al lor, atunci ar putea chiar să dea prim-ministrul într-un guvern.

Dar evident mai sunt şi alte probleme pe care aş vrea să le rezolv: de exemplu, taxele consulare, care în acest moment sunt prea mari. Aş vrea, de asemenea, ca statul român să sprijine iniţiative private educaţionale în limba română pentru românii care trăiesc concentraţi în anumite zone.»

În calitate de europarlamentar, aţi avut ocazia să vă întâlniţi cu români din străinătate? Veţi merge în campanie şi la întâlniri cu diaspora?
«Da, m-am întâlnit cu români stabiliţi în străinătate, comunităţi de români atât din ţări din Europa, cât şi din Statele Unite. Voi avea şi întâlniri cu români care locuiesc în afara graniţelor. Nu cred că voi avea ocazia să ajung în toate ţările, dar cu siguranţă voi avea întâlniri cu românii din străinătate. »

De ce credeţi că românii continuă să emigreze în masă? Este un fenomen pozitiv sau negativ?
«Românii care au plecat n-au plecat de bine. Au plecat din cauza corupţiei şi dispreţului autorităţilor faţă de cetăţeni. Au plecat nu doar pentru salarii mai mari, au plecat şi pentru că în România nu s-au simţit liberi şi demni.

Citiți continuarea interviului în Gazeta Românească

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

FADERE cere candidaților să respecte „Pactul cu diaspora”

Premiu internațional de fotografie obținut de un student român în UK