Menu
in

O clătită, o cafea si un „TAX RETURN” la Boema, în Wembley Park. Mihai Parnic, de 11 ani contabil în comunitatea românească



Wembley Park, o zonă a Londrei unde locuiesc foarte mulți români. Până de curând, aici nu exista însă un loc unde românii să poată servi un prânz ca la mama acasă sau o prăjitură care să le aducă aminte de copilărie. De câteva luni s-a deschis cofetăria-restaurant Boema, un nume cu rezonanță pentru orice român. Cofetăria Boema a fost ideea lui Mihai Parnic, un contabil român care locuiește în Londra de 11 ani.

Mihai Parnic este agent înregistrat HMRC, ceea ce înseamnă că poate fi să fie agent pentru clienții săi, sa vorbească în numele lor și să facă declarațiile de „tax return” în numele lor.

Să nu uităm că la 6 aprilie începe depunerea declarațiilor fiscale pentru self employed, iar orice persoană înregistrată astfel, ca persoană fizică autorizată, are obligația să trimită la sfârșit de an financiar (începând cu 6 aprilie) o declarație de venituri și cheltuieli către HMRC (Administrația Financiară).

Dacă a lucrat în Construcții ca subcontractor (CIS) atunci are posibilitatea să recupereze o parte din taxele plătite în funcție de cheltuielile deductibile.

De 11 ani în comunitatea românească din Londra, Mihai spune că are acum aproape 1.400 de clienți înregistrați, iar la firma sa se poate îmbina „utilul cu plăcutul”. Adică, în timp ce aștepți la biroul de contabilitate să îți rezolvi taxele, poți servi o cafea într-o ambianță plăcută sau poți lua chiar prânzul.

Și pentru că este perioada în care cei care muncesc ca self employed își depun declarațiile fiscale pentru anul care se încheie în câteva zile (la data de 5 aprilie), Eurofin vine în întâmpinarea lor cu câteva oferte:

– cei care plătesc în avans comisionul pentru anul următor beneficiază de un an gratuit, deci doi ani la preț de unul;

– cine aduce două recomandări are 50% reducere din comision, iar la trei recomandări aduse, comisionul este zero;

– prețuri începând de la 60 de lire, în funcție de venituri

10% reducere pentru cei care vin cu articolul din ziar.

 

Compania lui Mihai Parnic, Eurofin, prestează și alte servicii precum: aplicații pentru NINo, pentru UTR (CIS pentru construcții) cont bancar, aplicații pentru beneficii, rezidență permanentă/temporară, CSCS, preschimbare permis de conducere, echivalare studii si diplome la NARIC, cursuri, calificări, diplome, NVQ, înregistrare companii (LTD) și contabilitate.

Eurofin are program prelungit de la 10.00 la 22.00, inclusiv sâmbătă și duminică. Pentru programări sunați la 0777 991 6666 sau trimiteți email la adresa: contact@eurofin.co.uk.

Mihai este din Bacău, a făcut liceul de contabilitate în localitatea sa natală și facultatea de drept la Iași. În 2006 a venit la Londra, iar din 2007 face contabilitate. „Am început de acasă, nu aveam un birou”, își amintește Mihai Parnic începuturile vieții sale în Londra.

„În momentul în care s-a dezvoltat afacerea și nu mai aveam spațiu suficient, am decis să închiriez unul. Am găsit acest spațiu in Wembley Park disponibil, însă mi-am dat seama că e mult prea mare pentru ce aveam eu nevoie, biroul meu de contabilitate. Așa că am decis să fac și altceva”, spune el.

Astfel i-a venit ideea să deschidă o cofetărie, mai ales că nu exista ceva de genul acesta în zonă. „Pe parcurs, am decis să facem și ceva produse de bucătărie românești.”

Toate produsele, de la prăjituri și până la ciorbe și chifteluțe, sunt făcute în bucătăria proprie și în laboratorul din incinta cofetăriei.

Când a început afacerea cu cofetăria, nu avea deloc experiență, însă a învățat pe parcurs: „Eu aveam experiență în contabilitate, sunt bun doar la cifre, am fost olimpic la matematică, nu aveam nicio experiență în domeniul bucătăriei. M-am gândit însă că ar putea fi o afacere profitabilă și ar merge bine în zona asta. Acum învăț.”

Ideea a fost ca afacerile să se ajute una pe cealaltă: „Când clienții vin la mine și, de obicei așteaptă cam o jumătate de ora pentru că este aglomerat, atunci pot lua o cafea sau să mănânce ceva, o prăjitură, iar după aceea vin să mă ocup de taxele lor. Și invers: când vin clienți la cofetărie, eu le spun că mă ocup și de contabilitate, iar în felul acesta pot să am mai mulți clienți”.

Clătitele sunt bucuria copiilor. După-amiaza, când scapă de la școală, umplu cofetăria. „Avem clătite cu ciocolată, cu gem, cu unt și lămâie, cu zahăr și lămâie”, spune Mihai Parnic.

La Boema mai puteți comanda și torturi personalizate, prăjituri, platouri, cozonaci, pască sau alte produse. Prețurile sunt dintre cele mai mici.

Dacă preferați un meniu complet, atunci desertul e gratuit (o prăjitura, plăcintă, ceai sau cafea). Pentru muncitorii din zonă, în fiecare dimineață se prepară breakfast, pizza și sandvișuri.

La Boema se organizează și evenimente de până la 40-50 de persoane, mai puțin nunți.

Pentru comenzi puteți suna la 0777 999 2016 sau puteți trimite e-mail la: contact@boema.co.uk.

Boema Caffe – 2 Grand Parade, Forty Avenue, HA9 9JS, la două minute de Wembley Park Station.

Mircea Maer

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version