Menu
in

O româncă absolventă de medicină, la conducerea unui mare fond de investiții din Marea Britanie

Irina Elena Haivas, medic chirurg, absolventă a Universității de Medicină din Iași, a fost numită Partener în fondul de investiții cu capital de risc (VC) Atomico, din Marea Britanie, unde lucrează încă din 2018, potrivit TechCrunch.

Irina Elena Haivas a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, în 2004 și-a continuat apoi studiile în medicină la Universitatea din Freiburg, iar în 2006 a primit o bursă London School of Economics and Political Science (LSE), înainte de a intra în lumea fondurilor de investiții.

Printre cele mai importante investiții conduse de ea, ca membră a fondului Atomico, se numără cea în startul Healx, o firmă care folosește inteligenta artificială pentru a găsi noi tratamente pentru boli rare, în Accurx – un serviciu de mesagerie pentru chirurgi şi în Kheiron Medical Technologies – un startup de machine-learning pentru radiologie.

„Important de remarcat în legătură cu această listă de investiții este că acestea au fost conduse de Irina Haivas fără a fi încă Partener al fondului Atomico, ceea ce vine să dărâme mitul potrivit căruia doar Partenerii pot face astfel de investiţii importante. Drept urmare această promovare confirmă importanța muncii ei și un semn clar că fondul de investiţii nu vrea să o piardă”, mai scrie TechCrunch despre promovarea Irinei Haivas.

Ea va continua să conducă investiții din domeniul IT, pentru startup-uri care dezvoltă produse şi servicii dedicate cercetării şi sistemului medical.

Irina Haivas a mai lucrat pentru fondul GHO Capital Partners, iar înainte de asta pentru pentru compania de consultanță Bain&Co, pentru Europa şi Statele Unite.

Sursa: startupcafe.ro

Trei tineri români s-au întors în ţară şi au înfiinţat o companie de succes

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version