Eliza Galoş, 33 de ani, o româncă din Cluj, a fondat mai întâi un ONG la Londra. Acum conduce o echipă din cadrul ONU care se ocupă de lupta împotriva traficului de persoane. A absolvit University College London, are un masterat la Oxford şi o vastă experienţă în domeniul migraţiei, drepturilor omului şi incluziunii sociale.
În ultimii patru ani, Eliza s-a ocupat de diverse aspecte legate de migraţie şi traficul de fiinţe umane pentru agenţia International Organization for Migration (IOM).
„În ultimul timp, am gestionat proiecte de răspuns la traficul de fiinţe umane în Burundi, o ţară mică din Africa de Est. Nu m-am mai ocupat personal de cazuri, pentru că am o poziţie de conducere, însă discut săptămânal cu colegii din echipă despre gestionarea cazurilor. Experienţa din Londra, atât de la ONG-uri, cât şi de la autorităţile locale, îmi foloseşte şi acum.“, explică Eliza Galoş pentru Adevărul.
Înainte de a fi cooptată la ONU, a fost confondatoarea Work Rights Centre, un ONG care se ocupă de problemele de muncă ale românilor din Marea Britanie. Au rezolvat numeroase cazuri dificile, de la abuzuri asupra românilor până la trafic de fiinţe umane.
Eliza povesteşte că a întâlnit mulţi români înşelaţi să plece la muncă în Marea Britanie – o cunoştinţă le facilita accesul la o slujbă în schimbul unor comisioane, dar românii nu-şi mai primeau niciodată banii pentru munca depusă.
„Alţii primeau cazare de la angajator, ceea ce presupunea reţinerea unei părţi mari din salariu. Pentru a căuta alte opţiuni de muncă, cei care depindeau de cazarea de la angajator ar fi trebuit să-şi asume riscul de a sta o vreme pe străzi. Am întâlnit şi foarte multe românce care au ajuns în Marea Britanie ca bone şi care erau obligate să lucreze foarte mult pe bani puţini.
Unele mai erau şi controlate, având restricţii de ieşire din casă. Este o mare diversitate de situaţii, pentru că explotarea şi modul de control al victimelor pot căpăta multe forme“, explică experta.
„Foarte mulţi români ajunşi în situaţii de exploatare prin muncă sau chiar de trafic de persoane nu deţineau multe informaţii ce ţin de drepturile lor şi de serviciile la care pot apela, dar şi legate de obligaţiile pe care le au ca cetăţeni europeni. Limba este şi ea o barieră; de exemplu, mulţi nu ştiu să-şi citească contractele. În ultimul timp, în tot mai multe organizaţii şi în rândul autorităţilor locale din Marea Britanie se face intrepretare şi în limba română.
Există şi foarte multă informalitate: munca fără contract, închiriatul unei camere fără contract, acceptul de a le fi folosit contul bancar şi de către alte persoane, comunicarea cu angajatorii prin telefon şi nu în scris. Pe moment, aceste soluţii informale par o idee bună pentru că oferă anumite avantaje, cum ar fi, de exemplu, începerea imediată a muncii, locuitul într-un loc fără a plăti o garanţie. Totuşi, pe termen lung, dacă este necesar un demers de acces la drepturi, de compensaţie, anumite aspecte legate de muncă sau de locuinţă devin dificil de dovedit“, explică Eliza Galoş.
În perioada petrecută lucrând pentru diverse ONG-uri din Londra, Eliza Galoş a remarcat că cei mai mulţi dintre românii plecaţi la muncă în Marea Britanie îşi doreau cu ardoare ca într-o zi să se poată întoarce liniştiţi acasă. Evident, nu erau dispuşi să revină în condiţiile în care erau conştienţi că situaţia economică nu s-a schimbat cu nimic şi că odată reveniţi în ţară s-ar fi confruntat cu aceeaşi sărăcie.
„Statul român le-a rămas dator cetăţenilor săi. Ar trebui să facă mai mult pentru aceşti oameni. Am remarcat din discuţiile cu românii plecaţi la muncă în străinătate că ei şi-ar dori din tot sufletul să se întoarcă acasă, în ţara lor, dar nu pot face asta atât timp cât situaţia economică a ţării este precară. O altă piedică este şi faptul că ei consideră că în România nu-şi pot găsi locuri de muncă decente în condiţiile în care sistemul nu este bazat pe meritocraţie. Încrederea în autorităţi este scăzută în general. România trebuie să adopte o politică responsabilă, prin care să li se asigure acestor oameni oportunităţi, slujbe plătite decent, chiar dacă salariile nu pot fi egale cu cele din afară. Cei mai mulţi dintre ei s-ar întoarce, dar nu au cum să o facă în condiţiile date. Şi e păcat“, precizează Eliza Galoş.
Mai multe detalii AICI