Menu
in

Panică printre românii care și-au luat mașini din Marea Britanie. De la 1 ianuarie 2021 nu mai pot fi înmatriculate

S-a dat alarma printre românii care își caută mașini în străinătate. Se schimbă regulile de înmatriculare începând cu 1 ianuarie 2021, iar cei mai loviți sunt șoferii interesați de autoturismele importate din Marea Britanie, scrie gandul.info.

Astfel, de anul viitor, nu vor mai putea fi înmatriculate mașinile cu volan pe dreapta!

Decizia are legătură cu perioada de tranziție la Brexit, ce se pare că nu va mai fi prelungită.

Asta înseamnă că România este obligată să nu mai permită nici importurile de mașini cu volan pe dreapta din Regatul Unit, care de la 1 ianuarie 2021 nu vor mai putea fi înmatriculate.

Registrul Auto Român face acest anunț într-un moment cum nu se poate mai prost, când în România a crescut numărul șoferilor care conduc mașini cu volan pe dreapta.

Pe de altă parte, în ceea ce-i priveşte pe românii care deja au mașini cu volan pe dreapta care sunt deja înmatriculate și circulă pe străzile din România, la momentul actual nu există nicio prevedere legislativă specială. Nici măcar obligativitatea modificării poziției postului de conducere pe partea stângă!

„Personal, cred că ar trebui făcut acest lucru, dar pentru clarificarea poziției naționale cu privire la acest subiect trebuie precizat că legislația din România transpune și pune în aplicare legislația europeană în domeniu, legislație care nu permite introducerea de interdicții de natură tehnică”, afirmă directorul general al RAR, Radian Tufă.

Statistica Poliției Rutiere arată că în 98% dintre accidentele în care sunt implicate mașini cu volan pe dreapta, vina aparține șoferilor unor astfel de autoturisme.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version