Menu
in

Poezia emigranților întorși acasă: „Românie, te-a durut în pălărie”

O româncă întoarsă din străinătate a scris o poezie pe care o dedică patriei sale și care începe cu versurile „Mă întorc acasă Românie,/ Chiar daca te-a durut în pălărie”.

Mariana Buda spune că s-a întors definitiv în România, ocazie cu care a scris două poezii, iar una dintre ele v-o prezentăm mai jos.

Mariana Buda nu este la prima poezie în care vorbește despre România. În urmă cu patru ani, ea publica, din diaspora, poezia „De ce m-ai gonit de-acasă, Românie nemiloasă!

„Prietenii m-au uitat, rudele m-au renegat,/ Parcă nimănui nu-i pasă de-s bine sau de-s în viață”, scria Maria Buda în 2017.

Iată ce scrie după patru ani.

Mă întorc acasă

Mă întorc acasă Românie,

Chiar daca te-a durut în pălărie,

Chiar dacă tu nu m-ai rugat

Sa vin acasă imediat.

Acum aici eu lângă tine sunt,

Respir și merg pe-al tău pământ.

Admir ce altădată nu am admirat

Si am să schimb ce altădată frica nu m-a lasat.

Am să mă bucur de fiecare clipa,

Ca-i grea, ca-i bună, ca este prea mică,

N-am să mă plâng, că nu de asta m-am întors

Ca să te iau acum la rost!

Am să îți fiu alăturea

Și împreună noi vom putea,

Să facem ce tu singură nu ai putut,

Să construim o Românie cum nu s-a știut.

Hai Românie acasă să chemăm,

Noi două-n gura mare pe ulițe ca să strigăm,

Și alții ni se vor alătura

Și cei pierduți prin lume dorul îi va lua.

Dă-le curaj, credință ca să creadă

Că nu mai esti MAMA de altădată

Ana Podaru, poezia ca scut împotriva răului: «Scriam de pe patul de spital, a fost ca un medicament»


…Poezia emigranților întorși acasă: „Românie, te-a durut în pălărie”…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 4.8]
Exit mobile version