Un protest masiv împotriva ordonanței de urgență de modificare a Codurilor Penal și de Procedură Penală a avut loc miercuri, 1 februarie, în fața ICR Londra, la 1 Belgrave Square, Knightsbridge, London, SW1X 8PH.
Manifestația a fost anunțată pe Facebook și a început la ora 18.00, ora locală. Poliția a prelungit apoi autorizația și s-a stat în stradă până în jurul orei 23.00. Participanții au avut atât pancarte în limba română, cât și în limba engleză.
S-a demonstrat pașnic și civilizat. Protestatarii au scandat „Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta!”, cu trimitere la faptul că mulți dintre cei condamnați pentru corupție au scris cărți din pușcărie pentru reducerea pedepselor. S-a mai strigat: „Vrem justiție, nu corupție!”, „Trădătorii”, „Hoții, hoții!” și „Până dimineață, radem o mustață”, cu referire la podoaba facială a președintelui PSD Liviu Dragnea.
Protestul va continua în această seară când oamenii sunt așteptați tot în fața ICR, de la ora 18.00.
Guvernul României a trecut ordonanța pe 31 ianuarie, la ora 22.00, fără să o anunțe pe ordinea de zi a ședinței.
Articolele care modifică Codul Penal intră în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
OUG modifică, în primul rând, definiția abuzului în serviciu. Mai exact, abuzul în serviciu este incriminat începând de la 20o.000 de lei sau dacă se produce o vătămare gravă.
De asemenea, în aceste ordonanţe se prevede clar că abuzul în serviciu dispare în cazul actelor normative. Altfel spus, orice act normativ, de la ordin de ministru, decizii de primar şi până la hotărâri de Consiliu Local sau Judeţean, vor putea fi adoptate fără riscul tragerii la răspunderea penală a emitenţilor, indiferent de prejudiciu.
Zeci de mii de oameni s-au înfuriat, s-au mobilizat și au ieșit in stradă, în București, iar astăzi sunt așteptate proteste în toată țara și în orașe din diaspora.
Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/702952763214589/