Menu
in

Romanian Women in UK: „Se întâmplă lucruri fascinante când români cu gânduri frumoase se întâlnesc în același loc”



Romanian Women in UK s-a întâlnit, în weekendul 21-22 octombrie 2017, cu comunitatea românilor din Wales.

La invitația Dianei Stroia Matthews, o femeie română care-și dedică timp important activităților în folosul comunității din Țara Galilor, reprezentantele RWinUK au participat la două evenimente care au avut un impact pozitiv și prin care s-au legat și dezvoltat prietenii, idei și parteneriate.

„Ne-am bucurat și suntem profund emoționate de româncele deosebite pe care le-am întâlnit sâmbătă seara la Swansea, la primul eveniment in Țara Galilor, pe care l-am dedicat luptei împotriva cancerului la sân. Acesta este un subiect extrem de delicat care afectează milioane de femei din întreaga lume, fiind a doua cauză de mortalitate în rândul femeilor. „Pink O’Clock” și-a atins scopul de a trage un semnal de alarmă în lupta împotriva acestui tip de cancer și de a aduce în același loc românce, plecate de mai mult sau mai puțin timp din România, care rezonează cu dragoste și sensibilitate la limba și cultura românească”, a declarat Veronica Costache, co-fondator RWinUK

Cea de-a doua zi a întâlnirii cu comunitatea a fost dedicată mediului asociativ și antreprenorilor din Wales. Într-o locație deosebită pusă la dispoziție de George Enescu, proprietarul hotelului Jolyon, evenimentul Business Networking s-a bucurat de un real succes, fiind prima întâlnire de acest gen din Țara Galilor. Ceea ce a acaparat atenția participanților a fost prezentarea Dianei, Finance Director/Comcen: Barierele pe care le întâmpină antreprenorii în UK-o prezentare cu un subiect de actualitate pentru emigranți în special și adaptat mentalităților și culturii romanilor.

“M-am bucurat de răspunsul pozitiv și de venirea reprezentantelor Romanian Women in UKpentru a ne întâlni și dezvolta proiecte benefice în sprijinul comunității românești de aici. Ne-am bucurat cu mare drag de prezentarea Alinei Balațchi. Alina este una dintre fondatoarele RWinUK, antreprenor, cea care a înființat myRO Aplicația Diasporei, aplicație dedicată în a oferi suportul comunitar necesar oricărui român departe de casă: informații practice, servicii, anunțuri, invitații la evenimente, pe orice telefon. Am fost fascinați si plăcut impresionați de aplicație, de prezentare, arătând ca dacă vrei și treci de barierele care inevitabil îți apar în cale reușești să-ți împlinesti visul.

Evenimentele sociale si culturale pe care RWinUK le inițiază sunt de real folos în comunitate, fiind un liant identitar și o inspirație pentru românii din diasporă.” a declarat Diana, inițiatoarea și organizatoarea evenimentelor.

Ziarul Românesc organizează „Job Fair 2017”pentru comunitatea noastră

A treia comunitate europeană din Marea Britanie. Aproximativ 8% din români iau ajutoare sociale

Brexit. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni vine în Marea Britanie pentru a discuta cu comunitatea

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version