Menu
in

Serbare de Crăciun la Ziarul Românesc. Moș Crăciun a venit cu sacul plin și în 2017

Sute de părinți și copii au înfruntat vreme extremă cu zăpadă și gheață de duminică, 10 decembrie, pentru a ajunge la serbarea organizată, ca în fiecare an, de Ziarul Românesc. Devenit o tradiție în comunitatea românească din Marea Britanie, evenimentul organizat an de an de Ziarul Românesc, alături de parteneri, sponsori și prieteni reunește sute de suflete care se bucură pentru câteva ore de magia sărbătorilor de iarnă, chiar dacă sunt departe de casă.



   

În acest an, Money Gram, serviciul de transfer de bani, a fost partenerul evenimentului si nu s-a zgârcit cu suvenirurile pentru copii & părinți (pentru că ei știu CE ESTE DORUL): zacusca de la Râureni, bănuți de ciocolata, rucsăcele, penare.

Serbarea a fost animată de copiii de la Școala Românească Alex Z, coordonați de Veronica Costache. Cei mici au cântat colinde și cântece de Crăciun, alături de întreaga audiență.

Un pion important a fost anul acesta firma Easlines, serviciul de coletărie, care ne-a pus la dispoziție spațiu pentru a împacheta și depozita cadourile, dar care ne-au ajutat ș la împachetat și transportat.

Am dori să îi mulțumim si Ancuței Solovăstru de la Maxi Ro Export (Magazinele Food 4 less) care ne-au trimis dulciuri pentru fiecare copil in parte. De asemenea, dorim să mulțumim, din suflet si următoarelor companii și persoane: Osbornes Solicitors, Superfinancial – firma de contabilitate, cursuri de training, AQUA CARPATICA, BOK Constructions, Markcon – inscrieri la universitate, 247 Dental- Dentist Roman Londra, E-cliniq Beauty & Aesthetics, Alfimar Motors (Service auto), Sara`s events, M&D Catering, SMY Group (Marius Samoilă), Cofetăria Bucharest, Cristina Mihalache (notar roman), Tudcom Professionals, D&D Beauty for Women (Lavinia Maria Greere), Librăria Cărți Românești, Silvia Gerea – Psiholog roman in UK. Sonorizarea a fost asigurata de  Kat Team Events.

Nu în ultimul rând vrem să mulțumim prietenilor și voluntarilor care ne-au ajutat să o scoatem la capăt și în 2017! Jos pălăria, Moș Crăciun!

      

Felicitările nu au întârziat să apară.

„Mulțumim, Larisa Arama din suflet, pentru aceasta minunată zi și pentru bucuria pe care ai adus-o în suflete copilașilor prezenți! Dumnezeu să te răsplătească și felicitări pentru ceea ce faci pentru comunitatea românilor din Londra!”, a comentat pe Facebook o mămică.

Elena Stafie: „Mulțumim mult pentru serbare și cadouașe!! Ne-am simțit minunat!”

Fuioaga Ana-Maria: „Mulțumim frumos Larisa Arama pentru momentele minunate pregătite pentru îngerașii noștri și mulțumim și Moșului pentru cadou!”

„Mulțumim pentru frumoasa serbare si cadourile oferite. Mulțumim, Ziarul Românesc. Mulțumim, Larisa Arama”, a scris un alt părinte.

„Si anul acesta echipa D&D Beauty for Women impreuna cu toți ceilalți sponsori au reușit să ajute organizatorii: Larisa Arama și Ziarul Românesc să facă peste 380 de copii fericiți din comunitatea românească la serbarea de Crăciun. Felicitări, Larisa, pentru munca pe care o depui si mă bucur că am făcut parte și anul acesta din acest proiect”, a declarat Lavinia Greere, de la D&D Beauty for Women.

Eastlines: „Și anul acesta, Moșul a reușit să aducă multe cadouri copiilor cuminți, iar noi i-am fost de ajutor. Felicitări organizatorilor, Larisa Arama si Ziarul Romanesc!”

Update: Am dat startul la înscrierile pentru Serbarea de Moș Crăciun. A cincea ediție organizată de Ziarul Românesc

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version