Menu
in

Seri Duhovnicești cu Părintele Constantin Necula, la Parohia Sfântul Gheorghe Londra

La Biserica românească din Fleet Street, EC4A 2HR, în centrul Londrei, va avea loc, pe 11 noiembrie, de la ora 18.00, conferința „Serile Duhovnicești cu părintele Constantin Necula ”. Potrivit unui comunicat de presă al parohiei Sfântul Gheorghe din Londra, evenimentul va include o conferință, urmată de întrebări din public, precum și o lansare de carte și sesiune de autografe din partea autorului, părintele Constantin Necula.



Intrarea este liberă, la eveniment fiind așteptate peste 300 de persoane.

Totodată, organizatorii doresc să promoveze proiectul “FII CTITOR!” inițiat în cadrul parohiei pentru construcția unei biserici și a unui centru comunitar românesc care să permită dezvoltarea activitatilor misionare și cultural educative dedicate membrilor comunității românești din Londra.

Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică, dar și de cărți pentru copii și tineret.

A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.

O nouă biserică ortodoxă românească și-a deschis porțile în Borehamwood

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version