Un tânăr șofer român, Remus Nicolae Lefter, rezident în Oxford, și-a salvat luni seara de la moarte vecinul, a cărui casă a fost cuprinsă de flăcări.
Românul a intrat fără să stea pe gânduri în casă și l-a scos pe bărbatul mai în vârstă, care risca să se asfixieze și, mai rău, apoi să ardă, scrie Observator.tv.
Doar în șort și desculț, Remus, care are 26 de ani, a intrat în casă, a urcat la etaj și l-a scos din bucătăria care ardea pe vecinul lui.
A mai intrat odată după ce l-a salvat pe vecin, pentru a deschide ferestrele și a încercat să stingă flacăra de pe aragaz cu un stingător de mână.
Pompierii au ajuns la 4 minute după apel și a localizat incendiul, în vreme ce Remus era felicitat atât de salvatori, cât și de vecini, pentru curajul de care a dat dovadă.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC