Menu
in

Studentă în Marea Britanie, ce îi sfătuiește pe tinerii români: „Să plece din România, este cea mai înțeleaptă decizie“

Eleva din România care a inițiat protestul #foaia goală, metodă prin care atrăgea atenția asupra unor situații aberante din învățământul preuniversitar românesc, este acum studentă în Marea Britanie. Andy Varga a povestit pentru Adevărul despre experiența sa ca studentă într-un an de pandemie şi într-o țară care a devenit aproape inaccesibilă pentru studenții din România, după Brexit.

După 12 ani de școală în România, Andy Varga a ales, anul trecut, o facultate britanică. Una de teatru. Primul an de studiu nu a fost chiar cel pe care și-l imagina, mai ales din pricina pandemiei de COVID-19. Tânăra se consideră însă norocoasă pentru că a putut prinde ultimul tren pentru un candidat din România.

„A fost un an interesant, deoarece aici au fost vreo trei lockdown-uri, iar cursurile s-au mutat aproape în totalitate în on-line”,  a spus Andy Varga.

„Abia pe la final de martie s-a dat acces la cursuri fizic pentru cei care au nevoie, cum sunt eu cu teatrul, dar m-am întors abia acum în mai. Cu toate acestea, a fost un an extraordinar, mi-a făcut o deosebită plăcere să studiez, în sfârșit, ceea ce vreau și ceea ce îmi place”, a adăugat tânăra.

Adio, studii în Marea Britanie. Este ultimul an în care studenţii români primesc împrumuturi guvernamentale pentru a studia în UK

„Aici e altă lume și altă viață. Numărul de cursuri, aici, este foarte mic, ai aproximativ patru module pe semestru, pe care ti le alegi tu din multitudinea de module puse la dispoziție de facultatea ta”, explică Andy.

„Numărul de ore pe săptămână este din nou, foarte mic, mai alea comparativ cu România. Ai cam 10 ore pe săptămână, câte una-două zile libere, totul structurat în așa fel încât să ai timp de acel studiu individual, de aprofundare dacă simți tu nevoia”, subliniază studenta. 

După terminarea studiilor, una dintre opțiuni ar fi ca Andy să devină profesoară și să predea la universitate. „Alta ar fi să mă întorc în România  – deși pentru asta șansele sunt slabe –  pentru a încerca să ridic puțin nivelul artei și felul în care vede lumea această profesie”, mai spune tânăra.

Oricum, pentru toţi tinerii care iau în considerare studiile în străinătate, Andy le recomandă să ia această decizie:  „Ar fi cea mai înțeleaptă. Motivul este simplu: sistemul de învățământ din România este extrem de înapoiat, are multe lipsuri și este greu să te dezvolți.”

„Numai anul acesta, am auzit de scandalul cu profesoara de suedeză de la Universitatea din București și cel cu studenții de la Drept care cu siguranță au copiat pentru că au promovat prea mulți. Și, din păcate, una dintre probleme o reprezintă și cadrele didactice. Nu toate, însă majoritatea au un comportament care nu mai are ce căuta la catedră de foarte multă vreme. Mentalitatea de „mă respecți pentru că eu sunt profesorul” nu mai dă roade cu generațiile care vin. Aici, profesorii sunt implicați trup și suflet când îți predau și îți explică ceva și, aparent un aspect extrem de important, le spui pe nume”.

Din păcate, spune studenta, Brexitul afectează studenții care vedeau Marea Britanie ca pe o destinație de studiu. „Anul trecut a fost ultimul an în care puteai aplica și pentru împrumutul guvernamental, astfel că suma de 9.250 de lire sterline pe an erau plătite de ei, iar eu trebuie să încep să plătesc datoria abia după ce am un job. Acum, cu Brexitul, acest împrumut nu se va mai oferi, iar taxa de școlarizare a și crescut. Deci cu siguranță foarte puțini vor mai fi studenții străini care vor veni aici”, conchide Andy Varga.

Andy Varga, 19 ani, a studiat la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Satu Mare. Acum, a trecut în anul al II-lea la Universitatea din Kent, unde studiază Arta dramatică și teatrologia. Trăiește în Canterbury.

Foto: Facebook Andy Varga

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 12 In medie: 1.3]
Exit mobile version