in

Adio, studii în Marea Britanie. Este ultimul an în care studenţii români primesc împrumuturi guvernamentale pentru a studia în UK

Vor mai putea studia numai cei care își vor permite să plătească taxele mari de zeci de mii de lire.

Acesta este ultimul an universitar în care studenţii români primesc împrumuturi guvernamentale pentru studii în Marea Britanie.

Din anul 2021 românii vor fi consideraţi studenţi internaţionali, iar taxele universitare nu vor mai fi sprijinite de statul britanic, scrie Ziarul Financiar.

Amalia Farcaş este unul din cei 9.000 de tineri care pleacă să studieze în afara ţării. Are 19 ani şi a absolvit Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa, secţiunea teorie muzicală pian şi flaut.

Şi-a dorit să se înscrie la Facultatea de Arte din Constanţa, dar a renunţat la această opţiune din cauza numărului limitat de locuri, dar şi a oportunităţilor limitate de angajare la terminarea studiilor.

Prietenii din Marea Britanie au îndemnat-o să prindă ultimul tren către universităţile din ţara în care şi ei studiază.

A aplicat pentru Facultatea de Regie şi Film din Coventry şi Londra, iar în câteva zile o să afle dacă a fost admisă pentru anul universitar care începe în ianuarie 2021.

„Mi-aş dori să rămân în Anglia pentru că tocmai de aceea plec. Am mult mai multe oportunităţi şi mult mai multe opţiuni.

Acolo aş putea să-mi continui visul şi drumul pe care am început să merg fără niciun fel de problemă, fără dar şi poate. În timp ce în România cu greu îţi găseşti să lucrezi în domeniul în care ţi-ai terminat studiile pentru că ţi se cere experienţă.

Înscrierea la facultate presupune un concurs de dosare, dacă aş putea să-l numesc aşa, care se realizează on-line”, a declarat Amalia Farcaş.

În anii trecuţi, sesiunea din ianuarie era dedicată în general masternzilor. Anul acesta, din cauza Brexitului, universităţile au suplimentat locurile la facultăţi pentru a putea primi cât mai mulţi studenţi.

Andreea Nelson Twakor este agent British Council în România şi a ajutat-o pe Amalia şi pe alţi viitori studenţi să-şi depună dosarele la specializările pe care le doresc să le studieze în afara ţării.

„Aş aprecia că în judeţul Constanţa, undeva la peste 500 de tineri au ales să studieze în UK şi probabil mai mulţi în Europa. Dar dacă ne referim strict la Marea Britanie, undeva la peste 500 de viitori studenţi vor începe anul întâi, au început deja anul întâi, fie în septembrie sau îl vor începe în ianuarie 2021”, a spus Andreea Nelson Twakor.

Medicina este singura facultate la care viitorii studenţi trebuie să susţină admitere, celelalte specializări sunt accesate doar prin concurs de dosare.

În topul preferinţelor studenţilor se află specializări precum computer science, business, criminologie, turism şi medicină.

Până la 30.000 lire pe an ar trebui să scoată din buzunar un părinte, pentru a-i plăti taxele universitare copilului lui în Anglia, din septembrie anul viitor.



Nigel Farage a postat un „atac sălbatic” asupra lui Joe Biden: „El urăște Marea Britanie!”

Un fost contabil român participă la lupte ilegale în Londra: „Se câștigă bine: o dată am primit 4.000 de lire”