in

Ziarul Românesc organizează „Job Fair 2017”pentru comunitatea noastră

Ziarul Românesc organizează, sâmbătă, 24 iunie, primul târg de locuri de muncă al anului 2017, din comunitatea românească. Vor participa companii românești, dar și britanice, din mai multe domenii de activitate precum construcții, transporturi, coafură și cosmetică, consultanță etc. Publicul este așteptat între orele 10.00 și 16.00.

Evenimentul va avea loc la Sudbury Primary School, HA0 3EY, Watford Road, Wembley, în nordul Londrei.

Acesta este al doilea astfel de eveniment. În 2015, Ziarul Romanesc Weekly, impreuna cu Iris Nobile Costa (My Romania Group) a organizat prima ediție a Târgului Locurilor de Muncă pentru românii din Marea Britanie.

Job Fair 2017 – firme participante, partea a V-a

Participanții au avut ocazia să aplice pentru locuri de muncă, specializări sau cursuri oferite de cele 16 firme și colegii londoneze participante. Peste 1.000 de persoane au participat la prim ediție, multe dintre ele fiind angajate de companiile prezente. Sperăm ca și de această dată să îi putem ajuta pe românii din Marea Britanie să își găsească un loc de muncă.



La „Job Fair 2017” își pot găsi loc de muncă cei proaspăt veniți în UK, însă nu doar aceștia vor avea de beneficiat. Dacă aveți un loc de muncă și sunteți nemulțumiți sau doriți altceva mai bine plătit sau vreți să vă schimbați domeniul de activitate, Job Fair 2017 poate fi o soluție. De asemenea, tot acolo veți primi informații despre cum poți aplica pentru rezidență permanentă sau vei putea afla informații despre cum să studiezi la o facultate sau un colegiu din Marea Britanie.

În același timp vrem să avem consilieri/sfaturi gratuite pe teme precum: cum să îți faci un CV, cum poți aplica pentru un cont bancar, cum poți aplica pentru NINO, UTR și ce este un CSCS.

O noutate la acest eveniment va fi prezența unei firma din domeniul finanțelor care va oferi sfaturi GRATUITE! celor care sunt interesați să își cumpere o casă în Regatul Unit.

INTRAREA va fi GRATUITĂ!

Persoanele care doresc mai multe detalii pot contacta organizatorul evenimentului, Larisa Aramă, director de Marketing la Ziarul Românesc, telefon 07852 194 677 sau email: [email protected].

 

Pe pagina de Internet a Ziarului Românesc și pe pagina de Facebook a evenimentului „Job Fair – muncă, consultanță (imigrație, acte, studii)” vom posta în mod constant companiile care vor fi prezente la târg și domeniul de activitate.

BOK Immaculate Construction este partenerul Ziarului Românesc la organizarea acestui eveniment. Ni s-au alăturat ca sponsori: Aqua Carpatica, Opal Money Transfer, Markon ltd  (înscrierecolegii), Autoboca Rent a Car și firma de contabilitate Super Financial Ltd.

 

Târgul Locurilor de Muncă, un eveniment de succes în comunitatea românească

iPhone-ul 6 pus la bătaie la Târgul Locurilor de Muncă a fost câștigat

Oportunități de angajare și studii la Târgul Locurilor de Muncă din 28 februarie

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Se înființează Centre Comunitare Românești în diaspora. Veți avea programe cultural-educative la discreție

De ce nu sărbătoresc ziua românilor de pretutindeni?