Menu
in

15 august – ziua Marinei Române

Pe 15 august sărbătoim ziua Marinei Române.

Ziua Marinei Române, este o sărbătoare civilă și militară, marcată de autoritățile publice și celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor. A fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 896 din 1 octombrie 2004. Începând din anul 2009, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională.

La mare se desfăşoară o ceremonie impresionantă, la care participă sute de militari, cu nave, avioane de vânătoare şi elicoptere.

10.000 de turişti s-au strâns pe faleza cazinoului din Constanţa să admire spectacolul. Preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, au dat startul festivităţilor.

Ceremonia de înălţare a drapelului României a fost însoţită de 21 de salve de tun – tradiţie păstrată încă din secolul al XIV-lea, de când au început să fie utilizate tunurile la bordul navelor militare. După discursurile oficiale, Zeul Neptun a venit din larg cu nava şi spectacolul pe mare a început. Paraşutiştii au survolat zona cu steagurile României, Uniunii Europene şi NATO.



Bricul Mircea, un velier având la bord cadeţi din Italia, şi cele mai noi remorchere multifuncţionale ale marinarilor noştri au încântat publicul cu manevrele navale.

Au intrat apoi în scenă scafandrii care au sărit în mare dintr-un elicopter. Apoi, un episod de luptă împotriva „inamicilor”, la care au participat toate navele din larg- a entuziasmat publicul.

Spectactorii au fost impresionaţi şi de spectacolul oferit de 2 elicoptere Puma Naval, un avion de cercetare P8 Posedion – al Statelor Unite ale Americii, o corvetă românească şi trei ambarcaţiuni rapide, care au simulat atacul unui submarin.

La mulți ani marinari! La mulți ani România!

Povestea lui Ovidiu și cum a pierdut mii de lire în UK

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version