in

A murit Costică Ştefănescu. Fostul căpitan al Craiovei Maxima și al naționalei României s-a sinucis

Fostul fotbalist Costică Ştefănescu a încetat din viaţă, marţi seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.



Potrivit surselor citate, la 112 a fost primit, la ora 18.20, un apel prin care s-a semnalat că fosta glorie a Universităţii Craiova şi a echipei naţionale s-a aruncat de la etaj.

Cazul sinuciderii fostului fotbalist Costică Ştefănescu a fost preluat de Parchetul Militar, poliţiştii nefiind implicaţi în anchetă, au declarat surse din Poliţie.

Fostul fotbalist al echipei Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, a declarat, marţi, că este bulversat de faptul că fostul căpitan al formaţiei oltene, Costică Ştefănescu, s-a sinucis şi a precizat că nu se aştepta la un astfel de deznodământ.

“Nu mă aşteptam să se sinucidă. Vă daţi seama că era disperat cu viaţa pe care o ducea. Ştiam că are probleme grave cu cancerul la plămâni. Probabil că a fost dureros şi nu a mai putut. Sunt bulversat, nu mă aşteptam la un astfel de un deznodământ pentru că era un om puternic. Nu am mai vorbit cu el în ultima vreme, mi-a fost greu să-l sun. Silviu Lung şi Ţicleanu au fost la el şi mi-au spus că e grav. Dumnezeu să-l ierte!”, a spus Cârţu la DigiSport.

Fostul fotbalist al echipei Universitatea Craiova Ion Geolgău a declarat, marţi, că fostul său coechipier şi căpitan al “Craiovei Maxima”, Costică Ştefănescu, a fost un om deosebit cum puţini a cunoscut.

“Probabil că din cauza suferinţei a decis să se sinucidă. Am discutat vineri cu el şi mi-a spus că nu se simţea bine. Mi-a spus că va veni la spital la Bucureşti. Eram la volan şi era să fac accident când am primit vestea. La două-trei zile vorbeam cu el la telefon, iar în ultimele convorbiri era deprimat. Soţia lui mi-a spus că ultimele două-trei zile au fost foarte grele. Un om deosebit cum puţini am cunoscut în viaţă. Nu-mi vine să cred, nici nu pot să judec. Am avut şansa să joc alături de el, dar şi să-l cunosc ca om. Înainte de toate, el a fost un om deosebit“, a spus Geolgău.

Rodion Cămătaru, atacantul Universităţii Craiova din anii ’80, a declarat, pentru Mediafax, că fostul său coechipier Costică Ştefănescu, decedat marţi, a fost o persoană “verticală” atât în fotbal, cât şi în viaţă şi poate fi luat ca exemplu de toţi tinerii fotbalişti de astăzi.

“Am atâtea amintiri cu el că nici nu-mi vine în cap una anume. Am amitiri frumosase şi mai puţin frumoase, am câştigat campionate, am pierdut campionate împreună, am jucat în cupele europene, 11 ani am fost colegi de echipă. Din păcate, el a plecat dintre noi şi nu ştiu prin ce momente trecea astfel încât e greu să judec dacă a luat o decizie dreaptă sau demnă. El a fost întotdeauna un tip vertical şi în fotbal şi în viaţa privată, cred că poate fi un exemplu pentru toţi fotbaliştii”, a afirmat Cămătaru.

Antrenorul Aurel Ţicleanu a declarat, marţi, pentru Mediafax, că fostul său coechipier şi căpitan al “Craiovei Maxima”, Costică Ştefănescu, e unul dintre românii cu care ţara se poate mândri.

“Sunt devastat, nu pot să cred aşa ceva. Era fratele meu, eram mai mult decât prieteni. Nici nu sunt în stare să vorbesc acum. Vorbeam des cu el la telefon, îl încurajam. Chiar ieri am vorbit cu el şi i-am spus că am preluat-o pe FC Braşov şi i-a zis să vină să mă susţină din tribună. E unul dintre românii cu care ţara asta se poate mândri. E un moment foarte greu şi iertaţi-mă, dar nu mă mai simt în stare să vorbesc. Şocul e prea mare”, a spus Ţicleanu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ambasada României despre numărul românilor care lucrează în Marea Britanie

Alertă sanitară: Tone de ouă cu salmonella au ajuns în magazine