„Am discutat despre dezvoltarea Parcului industrial Bucovina 1, din apropierea Aeroportului Suceava, pe care îl dezvoltăm în prezent și am solicitat întâlniri cu oameni de afaceri britanici interesați de a investi în acest parc. Mai mult, am prezentat oportunitatea Universității Suceava care pregătește specialiști în IT și ingineri, domenii de interes pentru potențialii investitori britanici”, a spus Gheorghe Flutur după discuții.
Președintele Consiliului Județean Suceava a adăugat că a discutat cu ambasadorul Marii Britanii și despre cursele de avion Suceava – Londra, și retur, precizând că acestea au un grad de încărcare de peste 96%. Flutur a propus și dezvoltarea de noi curse spre Marea Britanie, respectiv spre Liverpool.
Gheorghe Flutur a mai precizat că a discutat şi despre o viitoare colaborare în domeniul turismului, adresându-i o invitație ambasadorului de a veni cu un grup la Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare” care se desfășoară la mijlocul lunii august în Cetatea de Scaun a Sucevei, dar și că vor fi realizate acțiuni de promovare a Bucovinei în Marea Britanie.
Paul Brummell a vizitat mănăstirile Putna, Sucevița, Voroneţ şi Humorului și a plantat un copac la Mănăstirea Humorului, alături de președintele CJC, Gheorghe Flutur.
Brummell a vizitat și un atelier de încondeiat ouă și de sculpturi în lemn de la Mănăstirea Humorului.
Ambasadorul Marii Britanii s-a întâlnit și cu membrii clubului local de rugby din Gura Humorului, unde copiii care provin din familii nevoiașe primesc burse, după care a asistat la un meci cu balonul oval.
Sursa: Monitorul de Suceava