Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România, a participat la sfarsitul saptamanii trecute la un eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Persoanelor fără Adăpost. El a dormit, alături de Nicuşor Dan şi alţi voluntari, în stradă, în saci de dormit.
Ambasadorul a postat pe contul său de Twitter fotografii din timpul nopţii petrecute în condiţii apropiate de cele ale persoanelor fără adăpost. ”Este prima dată când am dat interviu dintr-un sac de dormit”, a glumit el.
Liderul USR, Nicuşor Dan, a participat şi el la acest eveniment menit a atrage atenţia asupra problemelor pe care le au oamenii fără adăpost în Bucureşti şi nu numai, scrie Realitatea.net, conform Mediafax.
”Mi-am petrecut noaptea în stradă. Împreună cu ambasadorul Marii Britanii în Bucureşti, domnul Paul Brumell, şi alţi 25 de oameni, mulţi dintre ei angajaţi ai ambasadei sau voluntari britanici. În saci de dormit, pe asfalt mai întâi şi apoi, adăpostiţi de ploaie, într-un cort. Oricum, în condiţii mult mai bune decât oamenii fără adăpost. Indiferent de cauzele care i-au dus pe aceşti oameni în stradă, noi trebuie să arătăm solidaritate cu ei. Administraţia trebuie să ofere acestor oameni măcar servicii minimale privind adăposturi de noapte, îngrijire medicală şi consiliere psihologică şi, la fel de important, servicii de reconversie profesională pentru ca aceşti oameni să aibă şansa să-şi găsească un loc de muncă”, a povestit Nicuşor Dan pe Facebook despre proiectul Asociaţiei ”Casa Ioana”.
CITITI MAI MULT:
Ambasadorul britanic laudă lupta anticorupție: „DNA face o treabă bună”