in

Ambasadorul Regatului Unit în România: „Românii trebuie să fie calmi, negocierile cu UE vor necesita timp”

Ambasadorul britanic din România, Paul Brummell, susține că românii din Marea Britanie trebuie să fie calmi, deoarece negocierile pentru Brexit vor necesita mult timp.

Brummel a punctat faptul că nimic nu se va schimba până când negocierile nu vor fi încheiate și că este vorba despre un proces îndelungat.

„Mesajul este, categoric, să fie calmi, pentru că, după cum am mai spus, negocierile sunt un proces îndelungat , care nu a început. Deci, premierul nostru și Guvernul au spus clar că în perioada interimatului nimic nu se va schimba până când negocierile vor fi încheiate. În Regatul Unit, cetățenii statelor membre UE au drepturi depline, ceea ce înseamnă că cetățenii români din Regatul Unit se vor bucura de aceleași drepturi și obligații pe care le-au avut și înainte. Deci, la 31 iulie, situația este exact ca înainte de 23 iunie. (…) Mesajul cetățenilor din Marea Britanie este foarte clar, cetățenii UE sunt bine veniți”, a declarat ambasadorul britanic, potrivit Agerpres.

 

El a mai spus că „românii joacă un rol important în Marea Britanie” și a făcut referire la cei care s-au evidențiat în domenii dintre cele mai diverse, de la cultură și până la domeniul sanitar.

Întâlnire de informare a cetățenilor români din Marea Britanie în contextul ieșirii din UE

Ministrul Brexitului vrea o relație „specială” cu UE. „Să fie ca în Elveția, dar fără libertate de circulație”

A început circul BREXIT. Ministrul pentru ieșirea din UE: „Nu mai avem nevoie de europeni”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brexit. Cum poate fi amânată aplicarea articolului 50 din Convenția de la Lisabona

Rio 2016: Gimnaștii români sunt optimiști și plini de încredere