După ce a dispărut aproape două săptămâni de la pupitrul Știrilor Pro TV, Andreea Esca a făcut, luni seara, primele declarații. În ultima perioadă, s-a vehiculat intens că vedeta postului ProTV a fost infectată cu noul coronavirus după ce a participat la o petrecere pe litoral.
„Ai fost sau nu ai fost bolnavă?”, a întrebat-o colegul ei, Cosmin Stan, într-un interviu difuzat în cadrul Știrilor ProTV.
„Da, am fost eu, soțul și unul dintre copii. Mulțumită doctorilor de la „Matei Balș”, acum suntem bine, avem rezultat negativ, toți trei. Primul s-a îmbolnăvit soțul meu. Avea febră mare, 40 de grade Celsius, dar ne-am gândit că are probleme la stomac. Ne-am impacientat și am chemat salvarea. El a ieșit pozitiv, eu negativ. Mie mi-au apărut simptomele după cinci zile. Mi-am dat seama când găteam ceva cu usturoi și nu am simțit mirosul. Soțul meu, Alex, fără nicio boală cronică, nu fumează, face sport, nu face excese a făcut cea mai gravă formă dintre noi trei. Băiatul mi-a spus că pe tata l-au dus la terapie intensivă. Simțeam că leșin. Plămânii lui au fost afectați într-un timp extrem de scurt. Îmi spunea „Nu mai pot!”, „Cred că așa arată iadul!”. A făcut tratament cu plasmă”, a declarat Andreea Esca.
Cancan.ro: „Soțul Andreei Esca este intubat la Terapie Intensivă cu COVID-19”
„Fiecare om are o limită a lucrurilor pe care le poate duce. Eu atât am putut să duc. Nu sunt Dumnezeu, nu sunt un robot, sunt un om. Nu e niciun mister, niciun secret. Sunt un om extrem de extrovertit, știe toată lumea, doar că nu mi se părea normal ca eu să dau declarații într-un moment când eram foarte panicată”, mai spus Andreea Esca.
„Habar nu avem de unde ne-am îmbolnăvit. Nu cred că e legat de acea petrecere. Nu mai este nimeni care a fost acolo să aibă un rezultat pozitiv. Putem lua de oriunde, oricând. Ne-am protejat cât am putut de mult. Aceste mici neglijențe ne pot costa”, a mai declarat Esca.
„Când suntem bolnavi trebuie să cerem ajutorul medicilor. Dacă ați sta o zi în spital și ați vedea cu cere acel om ajutorul ați fi mult mai indulgenți cu viața”, a spus Andreea, cu lacrimi în ochi.