in

ATENȚIE la ce postați! Mesajele antisemite și legionare din mediul online sunt monitorizate



Consilierul prezidențial Andrei Muraru a anunţat că a început de curând monitorizarea, inclusiv online, a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau extremiste, potrivit noii legi promulgate de preşedinte Klaus Iohannis în urmă cu câteva zile.

Muraru a făcut aceste afirmaţii la dezbaterea intitulată „Extremism, antisemitism, naţionalism – pericolele contemporane ale Europei“, conform blogului saccsiv.wordpress.com, scrie flux24.

„Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii cu doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“, sunt principalele modificări din lege.

„Această lege include pentru prima dată diseminarea propagandei, prin mijloace electronice. Din acest moment, autorităţile publice trebuie să urmărească aceste lucruri şi să identifice acolo unde există infracţiuni în baza acestei legi. De 48 de ore, vă pot spune că, deşi nu s-a observat acest lucru, cultul lui Nicolae Ceauşescu este interzis oficial în România pentru că această lege sancţionează cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii, de crime de război şi genocid. După cum ştiţi, Nicolae Ceauşescu a fost condamnat pe 25 decembrie la Tribunalul Militar Excepţional pentru genocid: articolul 357, Cod Penal“, a spus Muraru.

Consilierul prezidenţial al președintelui Iohanns a mai arătat că legea prevede şi dizolvarea unor asociaţii, fundaţii şi partide politicecare promovează şi întreţin propagandă fascistă, legionară.

Institutul Ellie Wiesel, care a fost parte la elaborarea acestui proiect de lege, împreună cu grupul parlamentar al PNL, va avea o misiune foarte dificilă pentru că va trebui să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că există pericolul să ne trezim cu cazuri foarte grave, care nu sunt sancţionate la câteva sute de km de Bucureşti de către un Parchet şi să se ajungă la extreme în care câteva texte să fie sancţionate drept propagandă. Este foarte important ca institutul să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că acum asistăm cu toţii la naşterea unei jurisprudenţe în acest domeniu în România. Legea anterioară nu a avut aplicabilitate în plan juridic. Nimeni nu a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni cuprinse în textul acestei legi“, a mai spus Muraru.

 


Pentru apologia Mișcării Legionare se va face închisoare. Președintele a promulgat legea

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

DRP mai dă niște bani nerambursabili. Încă o sesiune de proiecte pentru asociațiile românești din diaspora

Un băiețel de 5 ani bolnav de leucemie are nevoie de ajutor. Pe 16 august, „Fii eroul lui Sasha”!