Comisia Europeană a anunţat că nu va suspenda dreptul cetăţenilor americani, canadieni şi japonezi de a intra fără viză în statele Uniunii Europene chiar dacă SUA şi Canada continuă să solicite vize cetăţenilor români şi altor patru state membre UE, se arată într-un comunicat emis de comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom.
Executivul comunitar îşi motivează această poziţie prin faptul că s-ar fi întregistrat progrese în negocierile cu respectivele state din afara UE pentru a se ajunge la o situaţie de reciprocitate deplină în ce priveşte regimul de vize. De asemenea, executivul comunitar a finalizat un raport ce reprezintă prima evaluare întocmită de Comisie în chestiunea vizelor, după ce anul trecut în luna decembrie au intrat în vigoare modificările Regulamentului Uniunii Europene privind vizele.
Noile norme au instituit o clauză de reciprocitate ce permite UE să introducă vize pentru statele terţe care încă menţin obligativitatea vizelor pentru cetăţenii unor ţări membre ale blocului comunitar, cum se întâmplă în cazul românilor care au nevoie de viză pentru SUA şi Canada. Obiectivul acestei măsuri a fost de a exercita presiuni asupra acestor state să elimine obligativitatea vizelor pentru toţi cetăţenii comunitari, indiferent din ce ţară provin.
În raportul Comisiei se menţionează că „nu este momentul oportun“ să se pună în aplicare prevederile regulamentului menţionat. În document se mai arată că executivul comunitar a primit la începutul anului plângeri din partea României, Bulgariei, Poloniei, Ciprului şi Croaţiei cu privire la menţinerea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii lor care călătoresc în state precum SUA, Canada, Japonia sau Australia. Canada a făcut unele concesii pentru România şi alte cinci state în parcursul pentru ridicarea vizelor.
SUA, ultimatum de la UE în problema vizelor pentru români
Guvernul federal a extins lista de ţări considerate sigure, iar pe această listă extinsă figurează România, Andorra, Liechtenstein, Monaco şi San Marino. Această desemnare înseamnă că guvernul canadian consideră că ţara în cauză respectă drepturile omului, oferă o protecţie a statului şi nu este în mod obişnuit o sursă de refugiaţi. Dar acest lucru are şi un revers al medaliei. Solicitanţii statutului de refugiat din aceste ţări vor avea mai multe dificultăţi în obţinerea azilului în Canada.
Totuşi, MAE şi premierul Victor Ponta au salutat decizia autorităţilor de la Ottawa privind includerea României pe Lista Ţărilor de Origine Desemnate (Designated Countries of Origin), evoluţie care marchează, în opinia oficialilor români, un progres important în perspectiva eliminării obligativităţii vizelor.