Menu
in

Companie britanică, cel mai mare producător de textile din România, închide fabrica Urziceni: „E prea scump să producem în România”

Compania Alison Hayes, cel mai mare producător de textile din România, după cifra de afaceri din 2015, închide fabrica Urziceni unde lu­crea­ză în prezent aproximativ 350 de croitorese şi cusătorese, scrie Ziarul Financiar.

Majorarea costurilor de producţie prin creş­terea salariului minim precum şi deprecie­rea lirei sterline ca urmare a Brexit-ului au de­ter­minat închiderea fabricii, spun acţionarii com­paniei, publicației citate.

Alison Hayes, o companie cu un to­tal de aproape 1.400 de salariaţi, lucrează doar cu cli­enţi din Marea Britanie.



“Nu suntem împotriva creşterii salariului mi­nim din Romania, ba chiar credem că este prea mic dacă ne uităm la Europa. Totuşi, dacă luăm în calcul majorările acestuia, taxele prea mari şi lipsa de infrastructură, atunci realizăm că avem un cost de producţie prea mare în Romania”, spune Nicolas Georghiades (45 de ani), directorul operaţional al Alison Hayes şi unul dintre acţionarii firmei care va închide fabrica Urziceni.

Producătorul, care mai deţine în Urziceni un centru de design de 220 de oa­meni, este cel mai mare angajator din Urzi­ceni.

“Doar producţia o închidem, deci vom re­nunţa la 350 de angajaţi. Rămân restul de 200 – 220 de oameni.” O altă fabrică, cea din Bu­zău, va prelua o parte din co­menzi. Restul vor fi transferate la subcontractori.

Nicolas Georghiades spune că la Urziceni cro­itorii şi cusătorii primeau 1.800 – 2.000 de lei brut (1.300 – 1.435 de lei net). Aici erau rea­lizate ce­le mai scumpe şi complicate produse.

Salariile din industria textilă sunt de mul­te ori apropiate de salariul mi­nim. Pe piaţa lo­cală salariul minim brut a ajuns, începând cu acest an, la 1.450 de lei (1.065 de lei net) după o no­uă majorare. Salariul minim pe eco­nomie a fost majorat de opt ori, în ultimii doisprezece ani, mai scrie Ziarul Financiar.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version