in

Corlăţean va fi la LONDRA în ziua celui de-al doilea tur de scrutin

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, 4 noiembrie, la Antena 3, că dacă la turul 2 al prezidenţialelor va exista un român din diaspora care va dori să voteze şi care nu o va putea face din cauza organizării, atunci toată echipa din MAE pleacă, menţionând că Titus Corlăţean va fi la Londra pe 16 noiembrie.

“Este inacceptabil, este o disfuncţionalitate de organizare, pentru că au fost aceleaşi număr de secţii de vot, acelaşi număr de votanţi, cu o mică diferenţă, 146.000 la 160.000, dar a fost un sistem antifraudă şi bun, foarte bine că a fost, pentru ca să nu se mai întâmple ce a fost în 2009, dar care a presupus un timp foarte lung, completare şi oamenii nu au mai putut să voteze.



Azi a fost Biroul Electoral Central, pentru că toate măsurile le poate lua BEC, iar noi am pus la dispoziţia MAE toate resursele financiare, oameni necesari ca să fie totulîn regulă. Ministrul de Externe va fi cred că la Londra , toţi secretarii de stat şi conducerea Ministerului de Externe vor fi la Berlin, la Paris, unde au fost probleme în trecut, iar le-am spus foarte clar: pe 16 noiembrie trebuie să voteze toţi românii care vor să voteze.

Dacă rămâne un român care a vrut să voteze şi care din cauza organizării nu a votat, pleacă toată echipa de la MAE. Cât mai sunt încă prim-ministru pot să iau încă asemenea măsuri, după aceea le va lua domnul Tăriceanu. Deci lucrurile clar se vor îndrepta”, a spus Ponta.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat că a propus BEC simplificarea procedurii de completare a declaraţiei pe propria răspundere şi a listei pe care trebuie să se înscrie votanţii din diaspora, precum şi mărirea numărului de cabine de vot, acolo unde o permite spaţiul.

Sursa: Mediafax

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Aproximativ 1.000 de semnături pentru deschiderea mai multor secții de vot în Londra. Primăria Brent mai pune la dispoziție UN SPAȚIU!

Tomescu, Europeans Party: „Vino la vot pe 16 noiembrie, să le arăţi că tu eşti mai puternic!”