in

Datori vânduţi. Ne împrumutăm din nou de la Fondul Monetar Internaţional



România este în faţa unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, cel de-al treilea. Aproape tot mediul politic clamează că acordurile de finanţare cu instituţiile internaţionale ne-au salvat de la dezastru şi ne-au stabilizat macroeconomic. Totuşi, problemele României nu au fost rezolvate, astfel încât ţara să rămână pe propriile picioare.

“Cel mai bine ar fi să ieşim din acest acord (cel cu FMI – n.r.), ceea ce ar însemna că lucrile merg bine şi nu mai avem nevoie de profesor. Dacă te mai lungeşti într-un asemenea acord, nu va mai fi un mesaj bun”, declara Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în februarie 2012.

De atunci viziunea lui Isărescu s-a schimbat, şi un nou acord cu FMI nu numai că nu ne-ar dăuna, ba ar fi chiar bun, o “ancoră” şi o sursă de credibilitate.

Necesitatea unui nou acord a fost clamată şi de Guvernul Ponta şi de preşedintele Traian Băsescu, aproape întreg mediul politic s-a pus de acord că România are nevoie de “umbrela” FMI.

Directorul FMI, Christine Lagarde, va veni în România pentru a parafa o nouă înţelegere.

Din martie 2009 şi până acum, România a încheiat două acorduri cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Din primul, la guvern şi BNR au ajuns în total aproximativ 20 de miliarde de euro, cel mai mare împrumut din istoria României. Al doilea a fost de tipul precautionary, fără trageri de bani, dar cu asumarea unor angajamente de reformă structurală care să eficientizeze economia şi să aducă creşterea mult aşteptată.

Puţine s-au întâmplat în acest sens, însă. După recesiunea adâncă din 2009 şi 2010, au urmat alţi doi ani de creştere economică mediocră.

Până acum s-au plătit patru miliarde de euro

România a plătit până acum peste 4 miliarde de euro din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional. Mai are însă de tras câţiva ani buni, până când achită întrega sumă. Anul acesta, autorităţile române au de rambursat 5,2 miliarde de euro Fondului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Reţeta săptămânii: Salată de căpşuni marinate în lichior

Razie printre români