in

Descindere DNA la CSM: Procurori acuzaţi de trafic de influenţă



Procurorul Marcel Sâmpetru şi George Bălan, membru al CSM sunt suspectaţi de trafic de influenţă.

Pocurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui George Bălan, membru al CSM, şi a consilierului acestuia, Marcel Sâmpetru, fost adjunct al procurorului general în perioada mandatului lui Ilie Botoş. În acest moment, se fac percheziţii acasă la cei doi, dar şi la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Surse juridice afirmă că cei doi şi-ar fi negociat funcţii importante cu lideri ai USL.

Potrivit acuzaţiilor DNA, cei doi s-ar fi folosit de note informative ale DGIPI în scopul obţinerii sprijinului politic, pentru a fi numiţi procuror şef al DNA şi procuror general al României, dar negociau şi alte funcţii de conducere din Ministerul Public.

Preşedintele CSM, Nicoleta Ghica, a declarat că a fost dat startul urmăririi penale împotriva celor doi magistraţi, care au fost suspendaţi din funcţie.

Florin Iordache, deputat PSD, a declarat că la partid nu s-a discutat niciodată această problemă şi că singurul care ar putea să facă această schimbare ar fi ministrul Justiţiei. “E o prostie din punctul meu de vedere. Nu puteau negocia telefonic, e o prostie. Păi ce DNA-ul e puterea supremă în stat. Eu mi-aş dori ca DNA-ul să aibă nişte probe beton, pentru că vorbim de o problemă foarte gravă. Să tratăm cu mai multă responsabilitate. Niciun membru USL nu ar putea să aibă o aşa convorbire telefonică”, a spus Iordache.

Cei doi sunt anchetaţi în urma unor interceptări telefonice.

George Bălan a fost în perioada 07 ianuarie 2011 – prezent Vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii şi Membru al Consiliului Superior al Magistraturii, 2010 Procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti Procuror general adjunct (delegat) al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti, 2002 – 2010, Procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti.

Macovei şi Şova, opinii diferite

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a declarat că acest lucru este o palmă pentru obrazul justiţiei. “Nu ştiu dacă cei doi sunt vinovaţi sau nu, însă constat cu bucurie că DNA îşi face treaba. Dacă nu curăţăm justiţia nu vom putea ajunge la o stare de democraţie. Nu este surprinzător că sunt în CSM, este o palmă pe obrazul justiţiei. Important este să curăţăm justiţia”, a declarat Monica Macovei.

Senatorul PSD, Dan Şova a declarat că acuzaţiile i se par caraghioase şi că este circumspect. “Numirea era la preşedintele României pentru că numirea procurorilor se face prin decret prezindeţial. Mie mi se pare caraghios. Eu ce să cred că au intervenit la oameni care nu-i puteau numi?”, a spus Dan Şova.

Victor Ponta, pe Facebook: Va urma o nouă zi plină de manipulări şi minciuni! Sunt imun la astfel de atacuri

“Va urma o nouă zi plină de manipulări şi minciuni! Iată încă o dovadă că nu se poate coabita cu Traian Băsescu. Sunt imun la astfel de atacuri”, scrie premierul Victor Ponta, fără a preciza la ce se referă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Coregraful Arcadie Rusu, debut la Londra

Ovidiu Şarpe: Am venit în UK ascuns 31 de zile pe un vapor