Familia omului de afaceri Dinu Patriciu a anunțat că acesta va fi înmormântat sâmbătă, 30 august, în cimitirul Bellu din București și a făcut apel la decență și discreție în privința acestui eveniment.
Sicriul cu trupul lui Dinu Patriciu va fi transportat de la Londra şi apoi depus, în seara zilei de vineri, 29 august, la Capela Cimitirului Bellu, unde se va desfăşura şi ceremonia funerară, arată reprezentanţii familiei într-un comunicat citat de Mediafax.
“Pentru a onora amintirea lui Dinu Patriciu, cu decenţă şi discreţie, familia solicită înţelegerea tuturor celor care doresc să participe la slujba memorială“, se mai spune în comunicat.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit la vârsta de 64 de ani, pe 19 august, la Spitalul Royal Free din Londra.
“Dinu Patriciu a murit înconjurat de membrii familiei, în urma unei infecţii pulmonare, pentru care fusese spitalizat în ultimele zile”, potrivit unui comunicat transmis la momentul respectiv de familia Patriciu.
Conform comunicatului, funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc în cercul restrâns al familiei, mai scrie Mediafax.
Dinu Patriciu a murit la Londra. Omul de afaceri suferea de cancer
“Pe această cale, familia face un apel îndoliat la respectarea dorinţei defunctului, ca ultimul său drum să ocolească neînţelegerile, lipsa de decenţă şi agresivitatea de care acesta a avut prea mult parte în ultimii ani de viaţă şi suferinţă”, se mai spunea în comunicatul familiei Patriciu.
Dinu Patriciu suferea de mai mulţi ani de cancer. În decembrie 2012, el a fost supus unui transplant de ficat.