O tânără de 27 de ani din București l-a convins pe un englez să îi trimită 35.000 de lire sterline, mințindu-l că are nevoie de bani pentru a merge să se întâlnească cu el.
Femeia a fost reținută miercuri, 11 octombrie, după ce l-a mințit pe un cetățean britanic că are nevoie de bani să pentru a merge în străinătate să îl întâlnească, scrie news.ro.
Potrivit polițiștilor, aceasta și-a creat mai multe conturi de e-mail de pe care comunica cu bărbatul căruia îi cerea diverse sume de bani în numele unor prietene de-ale ei care „îi spuneau” acestuia că ea se află în spital. În cele din urmă bărbatului „i s-a spus” că tânăra a murit și că sunt necesari bani pentru succesiune, singura modalitate de recuperare a datoriilor.
Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în perioada august 2015 – aprilie 2016, femeia de 27 de ani ar fi vorbit cu un bărbat, cetățean britanic, prin intermediul internetului, cerându-i acestuia diverse sume de bani, sub pretextul că banii îi sunt necesari pentru călătoria în străinătate, pentru a se întâlni cu acesta.
Ea a invocat unele probleme cu băncile, care necesitau rezolvare pentru a-i returna banii bărbatului și care implicau cheltuieli suplimentare.
În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că femeia și-a făcut mai multe adrese de mail, dându-se drept prietene ale ei și cerându-i bărbatului alte sume de bani.
„În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că bănuita a stabilit un întreg scenariu, a creat diferite adrese de mail, atribuindu-și nume mincinoase, după care a comunicat cu persoana vătămată, susținând că o contactează prietene ale bănuitei, deoarece ea se află în spital, așa-zisele prietene urmând a restitui victimei sumele de bani datorate în numele ei, ulterior comunicându-i că femeia în cauză a decedat și solicitându-i alte sume de bani, sub pretextul îndeplinirii procedurilor de succesiune, prezentată ca singura modalitate de a-și recupera banii trimiși de-a lungul timpului «decedatei»”, susțin polițiștii.
Prejudiciul creat este de aproximativ 35.000 de lire sterline. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, femeia fiind în stare de reținere, urmând a fi prezentată magistraților.
Vrei să muncești în străinătate? Ce trebuie să faci ca să nu cazi victima escrocilor