Guvernul român a aprobat normele pentru aplicarea legii insolventei persoanelor fizice, adoptată încă din 2015 şi amânată de două ori până acum. Legea va fi aplicată începând cu luna august.
Instrumentul este util mai ales pentru cei cu datorii, fără bunuri şi fără venituri. Odată intraţi în procedura de insolvenţă, oamenii trebuie să justifice banii cheltuiţi şi nu mai au voie să-i dea pe vacanţe, tutun sau alcool timp de 5 ani.
Românii pot declara insolvenţa dacă au datorii la bănci, la utilităţi, la întreţinere sau la alte societăţi şi în acelaşi timp nu au venituri, ori banii sunt foarte puţini. Atunci trebuie să trimită o cerere la Comisia de insolvenţă teritorială.
În primul rând va trebui să depună o cerere, un tipizat, în care să includeţi toate motivele pentru care nu mai poate face faţă datoriilor. Trebuie de asemenea să scrie numele creditorilor, dar şi ce au făcut în ultimii trei ani cu veniturile pe care le-au avut şi ce vor face în viitorii trei ani, dacă vor avea venituri asemănătoare. Dacă cererea este aprobată atunci va fi audiat, în 5 zile de o comisie specială, după care va fi îndrumat către un administrator.
În funcţie de cât de sărac şi înglodat în datorii este titularul, administratorul poate decide trei soluţii.
Dacă are venituri şi datoriile sunt de peste 21 de mii de lei, începe restructurarea datoriei. Persoană trebuie să îşi asume un plan drastic de cheltuieli, drămuite până la ultimul leu şi monitorizat din trei în trei luni sau semestrial.
În situaţia în care datornicul nu mai are niciun venit, dar are bunuri pe numele său, acestea sunt scoase la vânzare, ca să acopere găurile. Maşina, televizorul, tablourile, electrocasnicele – orice e valorificabil va fi licitat. Administratorul e obligat de lege să le vândă la preţ cât mai mare, astfel încât după plată datoriei să îi rămână ceva bani şi omului năpăstuit.
A treia variantă e pentru cele mai grave situaţii: fără venituri şi fără bunuri, sau pensionari, ori persoane care nu pot munci şi care au datorii de cel mult 15 mii de lei. În acest caz se şterg toate datoriile neachitate.
“De exemplu se poate opune problema valorificării locuinţei, domiciliului respectivei persoane. Va exista posibilitatea pentru acea persoană să solicite să păstreze acea locuinţă dar sub formă de închiriere”, a declarat Alina Petrescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Nu îşi pot declara falimentul persoanele condamnate definitiv pentru evaziune fiscală sau fals, cele concediate în ultimii doi ani din vina lor sau care nu au încercat să-şi găsească de muncă, ori au refuzat un post oferit.