Veniturile mici, viaţa scumpă şi aglomeraţia încep să pună din ce în ce mai multă presiune pe generaţia cu vârsta cuprinsă între 35 şi 50 de ani, care încearcă să scape de aceste „poveri“ caracteristice traiului la oraş.
Aproximativ 100.000 de români renunță anual la apartamentele din cutiile de chibrituri și își cumpără o palmă de pământ măcar la periferia în afara orașelor, dacă nu chiar undeva la țară.
Cei mai mulţi părăsesc oraşele în prezent pentru că nu-şi permit costul ridicat al vieţii. Rămaşi fără loc de muncă sau cu venituri insuficiente, oamenii sunt forţaţi să se mute la sat, unde traiul este mai uşor. Dacă la oraş costul vieţii poate ajunge la 2.000-3.0000 de lei lunar (suma include chirie, transport, mâncare, utilităţi, bani alocaţi timpului liber), în zona rurală acesta se poate înjumătăţi, în contextul în care se pot face economii cu mâncarea, utilităţile sau alte cheltuieli.
Există, de asemenea, o categorie de migranţi care şi-au dezvoltat o carieră în mediul urban şi care vor să devină antreprenori sau să realizeze proiecte în zona socială, departe de lumea corporaţiilor. „Persoanele care au migrat de la oraşe la sate se împart în două categorii. Primii sunt foşti angajaţi sau antreprenori care caută să trăiască în mediul rural pentru că este mai ieftin, mai aproape de natură şi vor să facă afaceri în zona respectivă. Cealaltă categorie, mult mai importantă din punct de vedere numeric, este reprezentată de oamenii săraci care pleacă de la oraş la sate pentru că este mai ieftin, deci este o migraţie de supravieţuire“, este de părere Dumitru Sandu, profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti.
În plus, cu cât oraşele mari devin mai aglomerate, cu atât românii tânjesc după reîntoarcerea la natură şi după un trai departe de poluare şi agitaţie. Mai mult, perspectiva unei vieţi într-o casă spaţioasă, cu o curte generoasă şi o grădină unde se pot cultiva legume pentru propriul consum este una mult mai atrăgătoare decât cea a unui trai îngrădit într-un apartament de 40-60 de metri pătraţi aflat într-un bloc comunist.
De exemplu, în 1989, în București circulau 180.000 de mașini. Acum sunt de opt ori mai multe, iar numărul șantierelor și poluarea sunt în continuă creștere.
46% din populaţia României locuieşte la sat
Din 1997 până în prezent, ponderea deplasărilor oraş-sat în totalul deplasărilor interne rămâne dominantă. Astfel, dacă în 1996, numărul de persoane care s-au mutat de la sate la oraşe (72.000 de persoane ) era mai mare decât cel al populaţiei care s-a mutat de la oraşe la sate (68.000 de persoane), situaţia s-a inversat ulterior: în 2012, 118.000 de persoane s-au mutat de la oraşe la sate, iar în trendul invers (de la sate la oraşe) s-au încadrat doar 74.000 de persoane, potrivit datelor de la Statistică.
„Este o situaţie anormală, pentru că o ţară nu se dezvoltă economic prin migraţia de la oraşe la sate pentru supravieţuire. Ne-am fi aşteptat ca situaţia să se schimbe în perioada 2007- 2008, când se vorbea de relansarea economică, dar nu s-a schimbat, în continuare există un flux mai redus al deplasărilor în interes de afaceri de la oraşe la sate“, mai spune profesorul Dumitru Sandu.
Rezultatele recensământului din octombrie 2011 arată că, din totalul celor circa 20 de milioane de locuitori ai României, 46% dintre aceştia locuiesc în mediul rural, ponderea fiind în uşoară scădere faţă de anul 2002, când s-a făcut recensământul anterior. Cu toate acestea, sociologii atrag atenţia că acest „blocaj“ al urbanizării în jurul procentului de 55%, menţinut în ultimii 20 de ani în România, accentuează diferenţele faţă de media din Uniunea Europeană, unde circa 70% din populaţie trăieşte la oraşe.
Migraţia populaţiei de la oraș la sat este privită ca un fenomen îngrijorător, deoarece este un semnal că economia nu produce suficiente oportunităţi. Căci în vreme ce satele sunt bune pentru investiţiile în agricultură, orașele sunt cele care ar trebui să producă locuri de muncă bine plătite pentru populaţia calificată.
