Agenţia britanică pentru combaterea crimei organizate (National Crime Agency – NCA), în parteneriat cu Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, a lansat, miercuri, la Bucureşti, Certificatul Internaţional de Protecţie a Minorilor (International Child Protection Certificate – ICPC), un instrument de prevenţie şi combatere a exploatării sexuale a minorilor de către cetăţeni britanici, arată Mediafax. Certificatul este folosit deja în 74 de ţări din întreaga lume.
“Firmele sau instituţiile româneşti, fie şcoli, ONG-uri, orfelinate, care angajează cetăţeni britanici care intră în contact cu copiii ar trebui să le ceară angajaţilor un profil complet care arată practic istoricul lor pentru a se evita lucrul cu persoane care au comis abuzuri în Marea Britanie sau care sunt acuzate de pedofilie. În felul acesta se evită situaţii care au existat de cetăţeni străini care vin în România şi sub umbrela unor organizaţii de binefacere sau de educaţie au altfel de interese”, a declarat Alina Constantinescu, manager de proiect la British Council.
Aceasta a subliniat că firmele nu pot fi obligate să implementeze acest sistem, dar li se pot explica avantajele solicitării unui certificat care să ateste faptul că persoana angajată nu a comis abuzuri împotriva copiilor.
Traineri de la National Crime Agency vor transmite “mai clar tinerilor din România cum se pot proteja pe internet”.
“În Marea Britanie, profesorii, educatorii, voluntarii, cei care lucrează cu copii au un sistem de verificare cu scopul de a proteja copiii. E un sistem prin care noi putem să fim siguri că copiii sunt protejaţi şi că profesorii care lucrează cu copiii sunt profesori buni, cum se întâmplă în 99% din situaţii“, a declarat ambasadorul britanic la București, Paul Brummell.
Întrebat de importanţa acestui certificat, diplomatul a precizat că sistemul implementat în Marea Britanie a fost “foarte pozitiv şi din punctul de vedere al copiilor, dar şi din punctul de vedere al profesorilor şi voluntarilor”, pentru că prin verificarea lor “toată lumea poate fi sigură că nu au scopuri mai puţin bune faţă de copii”.
La rândul său, Nicci Hawkins de la Agenţia britanică pentru combaterea crimei organizate a explicat faptul că emiterea unui astfel de certificat se face contra unei sume de 60 de lire sterline.
Hawkins a precizat că, potrivit statisticilor, anul trecut în Marea Britanie s-au înregistrat 43.000 de persoane care s-au făcut vinovate de delicte sexuale împotriva copiilor.
Întrebată dacă sunt mulţi britanici care vin în România sau în alte ţări pentru a abuza sexual copiii, Nicci Hawkins a spus că astfel de infracţiuni nu sunt doar problema Marii Britanii, ci reprezintă o problemă globală.
Un pedofil englez care se ascundea la Pitești a fost extrădat în Marea Britanie
AVERTISMENT ȘOCANT pentru părinți! 750.000 de potențiali PEDOFILI trăiesc în Marea Britanie