Florin Andone a împlinit, pe 11 aprilie, 26 de ani. Internaționalul român, aflat în Anglia, unde evoluează pentru Brighton, a fost sărbătorit de prietenii săi. Aceștia nu au scăpat ocazia de a-i organiza o petrecere atacantului, scrie digisport.ro.
Pe lângă cadouri, prietenii i-au adus și un tort, dar atacantul român nu a gustat din el, înainte ca prietenii să-i pună o felie pe față. Andone a postat fotografiile pe contul său de Instagram.
https://www.instagram.com/p/BwKv4uihAYJ/
„Le mulțumesc celor care au fost alături de mine, la petrecerea de 26 de ani, dar și tuturor celor care s-au gândit la mine și mi-au transmis urări cu ocazia zilei mele de naștere. Sper să celebrăm și mâine cu o victorie”, a scris Florin Andone, pe contul său de Instagram, cu o zi înaintea meciului dintre Brighton și Bournemouth
Andone are 22 de meciuri și 5 goluri în tricoul celor de la Brighton, iar cota sa de piață pe transfermarkt.com este de 6 milioane de euro.
Florin Andone a revenit la antrenamente, în urmă cu 10 zile, după o pauză de 3 săptămâni, datorată unei accidentări. Din cauza accidentării, atacantul a ratat dubla cu Suedia și Feroe.