in

Forța de muncă românească, de șase ori mai ieftină decât media UE



Potrivit unui studiu realizat de Eurostat, biroul european de statistică, forța de muncă din România e printre cele mai prost plătite din Uniune, fiind depășită la acest capitol doar de Bulgaria.

Costurile orare cu forța de muncă au ajuns în România la 4.2 euro, fiind surclasata doar de Bulgaria, unde costurile ajung la 3.5 euro, se arată într-un studiu Eurostat, citat de Adevărul.

Raportul a analizat costurile salariilor plus cheltuielele non-salariale, precum contribuțiile sociale plătite de angajator. Astfel, costul estimat pentru piața de muncă românească este de aproximativ șase ori mai mic față de media europeană, unde costurile ajung la 23.1 euro în țările care care nu adoptat încă moneda unică și la 27.6 în cele care au trecut deja la euro.

Raportul arată că pe piața muncii există diferențe majore în privința acestui indicator. De la 3.5 euro la 39.3 euro.

În 2011, cele mai mari costuri cu munca pe oră au fost estimate în Belgia (39.3 euro), Suedia (39.1 euro), Danemarca (38.6 euro), Franța (34.2 euro), Luxemburg (33.7 euro), Olanda (31.1 euro) și Germania (30.1 euro).

Cele mai mici costuri sunt în Bulgaria (3.5 euro), România (4.2 euro), Lituania (5.5 euro) și Letonia 5.9 euro). Eurostat preciezază ca datele pentru statele membre din afara zonei euro sunt influențate de evoluția cursului de schimb valutar.

Indicele costului forței de muncă (LCI) este un indicator pe termen scurt care arată evoluția costurilor forței de muncă orare suportate de angajatori. Ele nu includ costurile pentru formare profesionala, cele de recrutare ori alte beneficii acordate de companii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii, cea mai mică speranță de viață din UE

Autovehiculele înmatriculate în UK vor putea circula pe teritoriul României doar 90 zile într-un an