in

Iohannis a semnat Legea alegerilor parlamentare. Diaspora va avea doar 6 parlamentari

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Potrivit noii legi, viitorul Parlament va avea 329 de deputaţi şi 136 de senatori. Românii din Diaspora vor fi reprezentați de 2 senatori si 4 deputați, deși președintele Iohannis a declarat de nenumărate ori în perioada electorală și imediat după ce a fost ales că numărul parlamentarilor aleși în afara țării este prea mic.

Otentativă de mărire a numărului de parlamentari în Diaspora a existat în momentul când Legea alegerilor parlamentare fusese adoptată, la sfârșitul lunii trecute, de Camera Deputaţilor. Au existat 273 de voturi favorabile,10 împotrivă şi opt abţineri. Amendamentul PNL care prevedea dublarea numărului de parlamentari care să reprezinte românii din Diaspora a fost însă respins, la diferenţă de un singur vot: 112 ”pentru” și 113 ”împotrivă”.



La capitolul reprezentativitate, românii din afara graniţelor suferă din nou, după ce PSD şi PNL s-au înţeles (din nou!) să menţină numărul de parlamentari: patru deputaţi şi doi senatori. Dacă un deputat va reprezenta 73.000 de români, iar un senator – 168.000 de români, un deputat sau un senator de diaspora se va îngriji în Parlament de aproape cinci ori mai mulţi români.

Potrivit noii legi a alegerilor parlamentare, viitorul Legislativ va avea 329 de deputaţi şi 136 de senatori, faţă de actuala legislatură, când au fost aleşi 412 deputaţi şi 176 de senatori. Viitorul Legislativ va fi astfel mai suplu cu 123 de locuri.

Prin menţinerea pragului electoral de 5%, noua lege a alegerilor parlamentaretaie din şansele de acces în Parlament pentru partidele nou înfiinţate. Aflate la primul test electoral, partidele noi vor întâmpina dificultăţi în atingerea pragului de 5% la nivel naţional pentru a intra în Parlament.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scrisoare către Iohannis: „Ați promulgat o lege care nu respectă Constituția României. Diaspora ar trebui să aibă 32 de parlamentari”

Cum s-a românizat România