in

Iohannis a solicitat demisia premierului Victor Ponta



Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, vineri, demisia lui Victor Ponta, urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA.

Primul ministru este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situaţie imposibilă pentru România. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului ministru Victor Ponta.”

Președintele Klaus Iohannis l-a chemat pe premierul Victor Ponta la Palatul Cotroceni, pentru a-i cere personal să demisioneze, în caz contrar intenționând să îl suspende din funcție, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârșit în perioada în care era avocat, a anunțat DNA.

În ianuarie anul trecut, în contextul informațiilor apărute cum că în raportul trimis de Inspecția Judiciară către Consiliul Superior al Magistraturii, Ponta spunea presei: “E normal. Ce om nu e cercetat? Dar eu mă duc mâine, dacă mă cheamă, mă duc. Dar știți de un asemenea dosar? Eu nu am fost informat, aflu de la dumneavoastră, dar nu m-ar mira. Dar cum aş putea să nu am şi eu dosar la DNA? Până la urmă, ar fi anormal. Pentru nişte contracte semnate de firma dumneavoastră de avocatură complexului energetic Turceni… Asta e o tâmpenie”.

De asemenea, în luna martie a acestui an, Ponta a afirmat, într-o emisiune televizată, că va demisiona dacă va fi începută urmărirea penală în cazul lui, precizând însă că speră că, în 2015, guvernele nu sunt schimbate cu mijloace judiciare.

Daca se face un dosar în care față de mine se începe urmărirea penală, nu am cum să rămân în funcția de prim-ministru, să stau în fiecare dimineață să dau explicații cum e cu dosarul. Dar eu sper că, în 2015, nu se schimbă guvernele cu mijloace judiciare. Cred acest lucru, că nu se va întâmpla”, spunea Ponta.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ponta – umărit penal. A fost chemat la DNA

Toate zborurile Blue Air sunt mai ieftine. DOAR în acest week-end