Menu
in

Valeriu Gheorghiță: „Marea Britanie va ajunge la un milion de infectări cu COVID pe zi”

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a afirmat că experții consideră că Norvegia poate ajunge la 300.000 de cazuri pe zi de la 1.000 în prezent, iar Marea Britanie la un milion de cazuri pe zi, de la câteva zeci de mii în prezent.”

El a menționat că deocamdată nu se știe dacă persoanele vulnerabile care nu sunt vaccinate vor face sau nu forme ușoare de îmbolnăvire. „Nu cred că e bine să experimentăm pe noi acest lucru”, a arătat el, citat de Ziare.com.

Valeriu Gheorghiță a fost întrebat, într-o conferință de presă, dacă ne așteptăm ca valul 5 al pandemiei să ajungă mai repede decât este estimat.

„Uitându-mă la situația epidemiologică din țările vest europene, în mod deosebit ceea ce se întâmplă în Danemarca, ceea ce se întâmplă în Norvegia, în Marea Britanie, dar și în celelalte țări limitrofe, există o creștere exponențială numărului de cazuri, din ce în ce mai multe cazuri sunt generate de varianta Omicron, care are o transmisibilitate categoric mult mai mare, iar această transmisibilitate probabil că este explicată de cel puțin doi factori și anume o multiplicare a virusului mult mai accelerată, dar și o capacitate de a ocoli răspunsul imun, fapt care duce la transmisibilitatea crescută.

Record de cazuri COVID în Marea Britanie. Aproape 80.000 de infectări în 24 de ore

„Sunt deja date care sugerează și transmiterea aerogenă, prin aerosoli, nu doar prin picături de secreții respiratorii, ceea ce o facem mult mai contagioasă, mai ales în spații închise, slab ventilate”, a explicat el.

El a menționat că țările cel mai bine protejate în fața noii variante sunt cele cu rata ridicată de vaccinare.

„Țările cel mai bine protejate în fața unui val generat de varianta Omicron vor fi acele țări care au rate crescute de vaccinare, dar și rate crescute de administrare a dozei booster și aici mă refer în mod deosebit la impactul asupra formelor severe.”

El a completat, arătând că experții spun că în Norvegia se poate ajunge la 300.000 de cazuri pe zi de la 1.000 în prezent, iar în Marea Britanie, la 1.000.000 de cazuri pe zi de la 75.000 în prezent, dacă nu vor fi luate măsuri de limitare a transmiterii.

Gheorghiță susține că lucrurile nu trebuie ignorate.

„Supraveghem îndeaproape tot ceea ce se întâmplă în celelalte țări europene, unde sunt deja raportări de cazuri. Ați văzut că în Marea Britanie este deja înregistrat un deces generat de varianta Omicron, deci lucrurile nu sunt simple, nu trebuie să le ignorăm și nu trebuie să ne confruntăm iar cu un val de îmbolnăvire pentru că varianta Omicron este cât se poate de transmisibilă și nu trebuie să ne jucăm cu aceste lucruri”, a mai precizat Valeriu Gheorghiță.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version